Ianis Hagi (26 de ani) s-a regăsit în lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Cipru, ultimele din acest an.
Ianis Hagi, introdus pe final de Mircea Lucescu
Lăsat pe bancă la meciul cu Kosovo, Ianis Hagi a fost aruncat în luptă în minutul 89, în locul lui Denis Drăguș. Fotbalistul celor de la Rangers nu a apucat să facă mare lucru, asta deoarece adversarii au decis să abandoneze meciul și au plecat la vestiare.
Despre situația lui Ianis Hagi și despre evenimentele petrecute la București au vorbit jurnaliștii scoțieni, care sunt la curent cu ceea ce s-a întâmplat vineri seara.
„Exasperat, Ianis Hagi a fost surprins în mijlocul scenelor furioase din meciul României cu Kosovo, care a fost abandonat vineri seară. Starul lui Rangers a fost introdus târziu pe teren. O încăierare a izbucnit între jucători după ce Kosovo a reclamat că s-a săturat de scandările mulțimii: „Kosovo este Serbia” – o referire la tensiunea politică continuă dintre cele două țări, după ce Kosovo și-a declarat independența în 2008.
Hagi a fost desemnat pentru a executa o lovitură liberă în jumătatea celor de la Kosovo, moment în care a izbucnit faza, iar jucătorii kosovari au năvălit în tunel. Ianis a fost văzut în timp ce bătea din brațe de frustrare, în timp ce echipa sa urmărea să marcheze, dar nu a avut șansa și meciul a fost abandonat după o oră de confuzie, jucătorii kosovari refuzând să reapară pe teren”, au scris scoțienii.
Ianis Hagi, așteptat ca titular în meciul cu Cipru
Luni, 18 noiembrie, de la ora 21:45, România întâlnește Kosovo, în ultima etapă din Liga Națiunilor.
Față de meciul cu Kosovo, Mircea Lucescu nu îl va avea la dispoziție pe căpitanul Nicolae Stanciu, accidentat. Cel mai probabil, în locul decarului va fi introdus Darius Olaru, fotbalistul aflat într-un moment bun la FCSB.
Totodată, Denis Drăguș ar urma să iasă și el din primul 11. Cu evoluții modeste la echipa de club, atacantul nu a impresionat nici în meciul cu Kosovo, iar Mircea Lucescu îl poate introduce pe Daniel Bîrligea, care este pe val la FCSB.
Ianis Hagi este de așteptat să apară în formula de start, în locul lui Dennis Man (suspendat), în timp ce Alexandru Mitriță ar putea să-i ia locul lui Valentin Mihăilă în flancul stâng al atacului.
Cum ar putea arăta România în partida cu Cipru: Niță – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – M. Marin, R. Marin – I. Hagi, Olaru, Mitriță – Bîrligea.