Ivan Mamut (27 de ani) a jucat pentru FCSB timp de un sezon și a avut timp suficient să-l cunoască pe Gigi Becali (66 de ani).
Ivan Mamut, părere sinceră despre Gigi Becali
14 meciuri și un gol reprezintă cifrele lui Ivan Mamut la FCSB. Acum, atacantul croat a vorbit deschis despre Gigi Becali și despre perioada petrecută la campioana României, una în care spune că nu a atins potențialul maxim.
„Toată lumea știe cum este Gigi Becali. Așa este, este peste tot. Dacă înscrii ești eroul, dacă nu faci asta, atunci ieși. Este un tip special. El nu răbdare, dar asta este. Face totul pentru Steaua (n.r. FCSB). Dar sunt fericit pentru că acum are rezultate și cred că au o echipă bună. Sper că vor merge în runda următoare din Europa League și vor câștiga din nou campionatul.
FCSB este un club mare, da. A fost, de asemenea, un moment grozav pentru mine, pentru că am întâlnit mulți băieți buni. Risto Radunovic, Răzvan Oaidă, Octavian Popescu, Florin Tănase. Țin legătura cu ei și azi, nu prea mult, pe rețelele sociale. Am venit acolo, apoi m-am accidentat. După operație a fost atât de greu să mă întorc și să joc. A fost foarte, foarte greu de jucat în acea perioadă„, a spus Ivan Mamut, pentru Sportpesurse.ro.
Ivan Mamut a evoluat pentru FCSB în perioada iulie 2021 – august 2022, însă atacantul croat nu a primit prea multe șanse din partea lui Gigi Becali, care ulterior a renunțat la serviciile sale.
„Am avut încredere în Mamut, dar când l-am băgat am văzut că se lovește mingea de el și că vin toate echipele pe contraatac. Nu poate să facă nici măcar o preluare.
Nu l-am luat că îmi plăcea de el. Eu l-am luat pe Mamut ca să scap de salariul lui Vînă și să-l păcălesc pe Rotaru. El avea salariu foarte mare și am vrut să scap. Gata, de Mamut scap!”, spunea Gigi Becali.
Ivan Mamut a ajuns la FCSB, alături de Andrei Burlacu, dați la schimb de Universitatea Craiova pentru Ionuț Vînă.
Ivan Mamut: „Era în vestiar și îsi strângea toate lucrurile, hainele, ghetele”
Ivan Mamut și-a amintit ce șoc a avut chiar în prima sa zi la FCSB. L-a găsit în vestiar pe Stipe Vucur, fundașul care a fost dat afată de Gigi Becali după doar câteva săptămâni.
„Au fost și momente amuzante (n.r. la FCSB). Când am ajuns la antrenamente, l-am întâlnit pe Stipe Vucur. Auzisem despre el în Croația, dar nu îl cunoșteam personal. Când l-am vazut în prima zi de antrenament, era in vestiar și îsi strângea toate lucrurile, hainele, ghetele și l-am intrebat: „Ce faci?”. Atunci, el mi-a raspuns: „Nimic, contractul meu s-a încheiat”.
I-au încheiat contractul după doar două luni și m-am gandit de ce naiba am venit aici (n.r. râde). Am fost șocat pentru că a fost primul meu contact cu clubul. Înainte a fost tipul din Croația, Vukusic. Și da, a fost cumva amuzant, dar toata lumea știe cum merg lucrurile la Steaua (n.r. FCSB), a spus Ivan Mamut, pentru Sportpesurse.ro.
În prezent, Ivan Mamut evoluează în Malaezia, pentru clubul Terengganu.