Carlos Alcaraz a fost eliminat de la Turneul Campionilor 2024 după o înfrângere în fața lui Alexander Zverev. Germanul s-a impus cu scorul de 7-6, 6-4, asigurându-și astfel locul în semifinale, în timp ce Alcaraz a pierdut orice șansă de a avansa în competiție. Acesta este al doilea an consecutiv în care fostul lider mondial nu reușește să depășească faza grupelor la ATP Finals.
Ibericul ratează încă o dată calificarea în penultimul act la Turneul Campionilor
Ghinionul l-a urmărit pe Alcaraz încă înainte de startul turneului de la Torino, când a fost lovit de gripă, lucru care i-a afectat serios forma fizică în primul meci pierdut clar în fața lui Casper Ruud. Deși a arătat o îmbunătățire în partida următoare, când l-a învins pe Andrey Rublev în minimum de seturi, nu a fost suficient pentru a-l ține în cursă. Zverev, cu un joc constant și bine echilibrat, a reușit să-l învingă în ultima partidă din grupă.
Înfrângerea de la Torino nu doar că i-a curmat șansele de a juca în semifinale, dar a consolidat și locul 3 pe care Alcaraz îl va ocupa în clasamentul ATP la final de an. Aceasta reprezintă o provocare suplimentară pentru iberic, având în vedere că la Australian Open va fi cap de serie 3. Astfel, se poate regăsi pe jumătatea de tablou cu Jannik Sinner sau Alexander Zverev.
De asemenea, o posibilă întâlnire cu Novak Djokovic, acum pe locul 7 ATP dar extrem de motivat, ar putea complica și mai mult drumul lui Alcaraz în turneele de Grand Slam din 2025.
Carlos Alcaraz, declarație directă pentru Emma Răducanu: „Îmi doresc foarte mult să joc împreună cu ea!”
Tenismenul spaniol și-a dorit să îi transmită public un mesaj de „La Mulți Ani” sportivei britanice, exprimându-și și dorința de a juca dublu mixt alături de ea.
Carlos Alcaraz a obținut, miercuri, prima sa victorie la Turneul Campionilor, ATP Finals, care are loc la Torino. Sportivul spaniol l-a învins pe Andrey Rublev cu scorul de 6-3, 7-6, păstrându-și șansele de calificare din grupe.
Cu această ocazie, Alcaraz a felicitat-o și pe Emma Răducanu de ziua ei. „Îi doresc La Mulți Ani! Este o persoană foarte specială”, a declarat campionul de la Wimbledon.
Mai mult decât atât, el a dezvăluit că ar fi încântat să formeze o echipă de dublu mixt cu Emma: „Sper să avem ocazia să jucăm anul viitor la dublu mixt. Mi-ar plăcea enorm”, a spus Alcaraz, zâmbind.
Relația specială dintre Carlos Alcaraz și Emma Răducanu nu este o surpriză pentru fani. În această vară, jucătoarea britanică, al cărei tată este de origine română, l-a susținut pe Alcaraz din tribune în finala de la Wimbledon.