Mircea Lucescu a susținut în cursul zilei de joi conferința de presă premergătoare meciului România – Kosovo din etapa a cincea a actualei ediții de Liga Națiunilor.
Mircea Lucescu a vorbit în mod special despre Edon Zhegrova înainte de meciul România – Kosovo din Liga Națiunilor
Printre altele, selecționerul a ținut să scoată în evidență calitatea individuală a lui Edon Zhegrova, cel mai bine cotat fotbalist al kosovarilor în acest moment, legitimat în Ligue 1, la Lille.
„Il Luce” a subliniat că acesta are capacitatea de a influența decisiv soarta unei partide în cazul în care i se dă suficient spațiu. Totuși, pe de altă parte, experimentatul antrenor a mai punctat și că în jocul tur de la Priștina fotbaliștii săi din compartimentul defensiv au reușit să îl „anihileze” practic pe Zhegrova, astfel încât el nu și-a pus aproape deloc amprenta pe desfășurarea meciului.
„Echipa lor e periculoasă. Edon Zhegrova este un jucător extraordinar dacă e lăsat să joace. La Priștina l-am închis foarte bine (n.r. în victoria 3-0 din tur).
Și portarul (n.r. Arijanet Muric) joacă într-un campionat puternic (n.r. la Ipswich Town, în Premier League). Este Vedat Muriqi pe axul central (n.r. atacant), Berisha și Rrahmani. Este o echipă bună”, a spus Mircea Lucescu la conferința de presă.
Lotul naționalei de la Priștina pentru această partidă:
Portari: Arijanet Muric (Ipswich), Amir Saipi (FC Lugano), Visar Bekaj (Hatayspor)
Fundași: Mergim Vojvoda (Torino), Florent Hadergjonaj (Alanyaspor), Amir Rrahmani (Napoli), Ilir Krasniqi (Kolos Kovalivka), Lumbardh Dellova (CSKA Sofia), Fidan Aliti (Alanyaspor), Leart Paçarada (FC Koln), Donat Rrudhani (FC Luzern), Andi Hoti (Magdeburg)
Mijlocași/Atacanți: Valon Berisha (LASK Linz), Elvis Rexhbecaj (Augsburg), Lindon Emerllahu (FC Ballkani), Florent Muslija (Freiburg), Muharrem Jashari (LNZ Cherkasy), Baton Zabergja (Dinamo Tirana), Milot Rashica (Beșiktaș), Edon Zhegrova (Lille)
Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru această acțiune:
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).