Atacantul de la Rapid care a ajuns pe lista neagră a lui Marius Şumudică. Viorel Moldovan încearcă totuși să-i salveze cariera

Jucătorii Rapidului se află într-o continuă evaluarea de la instalarea lui Marius Şumudică pe banca tehnică. Unul dintre fotbaliştii aflaţi în pericol să plece este Borisav Burmaz (23 de ani). Sârbul printe tot mai puţine minute în Giuleşti.

Viorel Moldovan (52 de ani), președintele Rapidului, încearcă, prin discuţii individuale, să-i ridice moralul atacantului care a impresionat în tricoul giuleștenilor încă de la debut, când a marcat golul victoriei în duelul cu FCU Craiova 1948.

Borisav Burmaz, debusolat la Rapid

După plecarea lui Albion Rrahmani, deși a primit șansa de a juca titular, Burmaz nu s-a mai bucurat de evoluții remarcabile.

”E foarte frustrat, într-adevăr, e într-un regres comparativ cu anul trecut. Nu i-a fost favorabil nici startul acesta de sezon. A jucat, a avut această posibilitate, dar e greu pentru un atacant când nu reuşeşti să marchezi, timpul trece, intervine această frustrare, cauţi soluţii.

Şi cu el sunt foarte multe discuţii individuale şi nu reuşim până în momentul de faţă să-l echilibrăm, să vedem acel Burmaz din sezonul trecut care intra de pe bancă şi marca de fiecare dată, avea o contribuţie de fiecare dată.

Dar este un băiat de mare caracter, un băiat care munceşte enorm la antrenament, dar încă nu este recompensat. Nu trebuie să cedeze, trebuie să creadă în calităţile lui, să se agaţe, să muncească mult mai mult, pentru că va veni şi recompensa cumva”, a declarat Viorel Moldovan la Prima Sport.

Moldovan, surprins plăcut de Ben Siegrist

Ben Siegrist (32 de ani) şi-a câştigat locul de titular în poarta Rapidului. Elvețianul a costat 400.000 de euro şi a reuşit să-i ia faţa lui Marian Aioani.

„Siegrist e un super om înainte de a fi un super portar şi e o achiziţie foarte importantă pentru noi. Îmi amintesc când a ajuns la aeroport, Ionuţ Voicu s-a dus să-l aştepte şi a ieşit cu vreo patru valize, nu avea unde să le pună şi l-a întrebat Ionuţ ‘De ce ţi-ai adus atât de mute valize?’. ‘Eu am venit să rămân, nu să plec. De atunci şi-a câştigat locul de titular în faţa lui Marian (n.r. Aioani).

A fost important pentru noi până în momentul de faţă, un portar care îţi dă singuranţă, echilbru. Un bărbat în adevăratul sens al cuvântului, are personalitate, are responsabilitate, se antrenează foarte bine. Dacă e cel mai bun din liga 1? Printre cei mai buni”, a declarat Viorel Moldovan, conform Orangesport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare