Jucătorul care i-a uimit pe şefii Rapidului încă de pe aeroport. Au rămas fără cuvinte când l-au văzut: „De atunci şi-a câştigat locul de titular”

Rapid luptă pentru un loc de play-off, iar sub comanda lui Marius Şumudică sunt aproape să-şi îndeplinească obiectivul. Giuleştenii încă mai caută cel mai bun „11”, dar în privinţa unui anumit post au o certitudine.

Ben Siegrist (32 de ani) şi-a câştigat locul de titular în poarta Rapidului. Elvețianul a costat 400.000 de euro şi a reuşit să-i ia faţa lui Marian Aioani.

I-a impresionat încă de pe aeroport

Viorel Moldovan, președintele giuleştenilor, a povestit că Siegrist şi-a arătat determinarea încă de pe aeroport.

Siegrist e un super om înainte de a fi un super portar şi e o achiziţie foarte importantă pentru noi. Îmi amintesc când a ajuns la aeroport, Ionuţ Voicu s-a dus să-l aştepte şi a ieşit cu vreo patru valize, nu avea unde să le pună şi l-a întrebat Ionuţ ‘De ce ţi-ai adus atât de mute valize?’. ‘Eu am venit să rămân, nu să plec. De atunci şi-a câştigat locul de titular în faţa lui Marian (n.r. Aioani).

A fost important pentru noi până în momentul de faţă, un portar care îţi dă singuranţă, echilbru. Un bărbat în adevăratul sens al cuvântului, are personalitate, are responsabilitate, se antrenează foarte bine. Dacă e cel mai bun din liga 1? Printre cei mai buni”, a declarat Viorel Moldovan, conform Orangesport.

Moldovan vrea modificarea regulii U21

Viorel Moldovan solicită o modificare a regulii U21 din Liga 1, susținând că jucătorii de 21 de ani nu mai pot fi considerați „tineri.”

„E o mândrie pentru noi, pentru Rapid, că avem acești jucători tineri și că putem oferi echipelor naționale soluții. Mi se pare că sunt tineri-bătrâni acești jucători sub 21 de ani, dacă e să comparăm cu ce se întâmplă în străinătate.

Poate va fi o regula pentru jucători mult mai tineri, cum ar fi under 19. De ce în altă parte se poate? Uitați-vă că la Barcelona joacă jucători de 17, 18 ani, fotbaliști tineri. Ăștia ai noștrii, la sub 21 de ani, deja sunt tineri-bătrâni. Pe afară nu se mai caută profilul acesta, toți caută pe la 17-18 ani, să fie până în 19 ani.

Nu poți să spui că un fotbalist la 21 de ani este tânăr. La vârsta aceasta ar trebui să ai experiență mare deja. Jucătorii mai tineri trebuie ridicați.

Pe vremea noastră nu erau astfel de reguli, dar totuși jucam. Eu la 16 ani jucam la liga a doua, la 18 ani eram în liga întâi și au fost multe alte cazuri la noi. Nu era regula asta, dar uite că erau totuși jucători care evoluau”, a declarat Viorel Moldovan la fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare