Ionuț Radu (27 de ani) se află în cădere liberă, iar actualul portar de la Inter speră să-și găsească drumul în cel mai scurt timp.
Italienii au vorbit despre situația lui Ionuț Radu
După ce a refuzat toate propunerile primite în această vară, Ionuț Radu a decis să continue la Inter, acolo unde are un salariu de peste un milion de euro anual. Românul nu face parte însă din planurile primei echipe și este clar că nu are niciun fel de viitor în club.
În urmă cu o zi, Ionuț Radu a decis să-și schimbe impresarul, în speranța că se vor găsi oportunități mai bune pentru el. După ce au văzut mișcarea portarului român, jurnaliștii italieni au reacționat imediat.
„Ionuț Radu încă speră că își va putea relansa cariera. I-a dezamăgit pe fanii lui Inter acum trei sezoane după gafa din meciul cu Bologna prin care s-a pierdut titlul, iar în vară Radu i-a lăsat muți pe oamenii din conducerea lui Inter, când a refuzat absolut orice destinație, chiar dacă era conștient că nu va avea loc în echipă.
Printre altele, Radu a refuzat Palermo și Sassuolo, cluburi din Serie B care au ambiția de a promova. De aici s-ar fi complicat și relația cu impresarul Oscar Damiani, iar Federico Pastorello a anunțat că de acum îl impresariază pe portarul român”, a scris FC Inter 1908.
Ionuț Radu și-a schimbat impresarul
În ultimii ani, Ionuț Radu a colaborat cu agentul Oscar Damiani, însă între cei doi s-a creat o tensiune în această vară, după ce portarul român a refuzat mai multe oferte. Impresarul italian i-a reproșat românului că a luat anumite decizii greșite, iar acest lucru a dus în cele din urmă la o despărțire.
Acum, Ionuț Radu a ales să semneze cu Federico Pastorello, cel care, printre alții, se ocupă și de Florinel Coman. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în iarnă, în condițiile în care goalkeeper-ul se află la echipa secundă a celor de la Inter și nu a mai apărat într-un meci oficial de pe 4 noiembrie 2023.
”Sunt foarte bucuros să-i urez bun-venit în familia Sport Management lui Ionuț Radu! Succes”, a transmis Pastorello, pe Instagram.