Ovidiu Burcă a găsit postul cu probleme serioase de la Dinamo după eșecul dur cu FCSB din Cupa României, scor 0-4.
Ovidiu Burcă a găsit postul cu probleme de la Dinamo după eșecul dur cu FCSB din Cupa României
Fostul tehnician al „câinilor roșii” consideră că goalkeeper-ul Adnan Golubovic are nevoie de concurență la Dinamo, date fiind gafele sale recente.
Mai mult decât atât, Ovidiu Burcă insistă în compartimentul ofensiv, acolo unde formația lui Zeljko Kopic nu a impresionat în cele două meciuri cu FCSB.
„Golubovic are nevoie de concurență, dar în mod special aș aduce jucători de atac. Dinamo, din punctul acesta de vedere, are niște jucători buni, dar ca să treci la un alt nivel ai nevoie de jucători care să poată facă diferența, să inventeze goluri, să tragă echipa după ei, iar aceștia sunt jucătorii de atac.
În apărare lucrurile s-au aranjat. Pentru atac, acolo unde, într-adevăr, e nevoie de suport financiar, pentru că jucătorii de atac costă bani. Acolo cred că Dinamo ar trebui să caute foarte mult, să își întărească compartimentul ofensiv”, a spus Ovidiu Burcă, potrivit Prosport.
Zeljko Kopic a descris mutarea din derby-ul Dinamo – FCSB care a dus la înfrângerea severă, 0-4, miercuri, pe Arena Naţională
Dinamo a pierdut clar, 0-4, în faţa FCSB-ului, în partida de Cupa României, de miercuri, pe Arena Naţională. Florentin Petre a condus echipa de la nivelul băncii tehnice, având în vedere suspendarea de două etape a lui Zeljko Kopic, în urma eliminării de la Sibiu.
Următorul meci pentru Dinamo va fi în Superligă, împotriva celor de la UTA, conduşi de Mircea Rednic. Partida se va disputa pe 2 noiembrie, de la ora 21:00.
Antrenorul croat a oferit o scurtă explicaţie a umilinței suferite de Dinamo. Kopic a spus că a fost nevoit să opereze mai multe schimbări în repriza a doua, pentru a evita eventuale accidentări.
„Prima jumătate a fost OK, dar în repriza a doua am jucat prost. A trebuit să facem schimbări în timpul meciului, să nu avem accidentări, a fost riscant pentru unii jucători să joace mai multe minute.
Acum este important să ne refacem repede, pentru a fi pregătiți pentru meciul cu UTA”, a declarat Zeljko Kopic pentru gsp.ro.