Dinamo a pierdut clar, 0-4, în faţa FCSB-ului, în partida de Cupa României, de miercuri, pe Arena Naţională. Florentin Petre a condus echipa de la nivelul băncii tehnice, având în vedere suspendarea de două etape a lui Zeljko Kopic, în urma eliminării de la Sibiu.
Următorul meci pentru Dinamo va fi în Superligă, împotriva celor de la UTA, conduşi de Mircea Rednic. Partida se va disputa pe 2 noiembrie, de la ora 21:00.
Kopic a dat vina pe schimbările din repriza a doua
Antrenorul croat a oferit o scurtă explicaţie a umilinței suferite de Dinamo. Kopic a spus că a fost nevoit să opereze mai multe schimbări în repriza a doua, pentru a evita eventuale accidentări.
„Prima jumătate a fost OK, dar în repriza a doua am jucat prost. A trebuit să facem schimbări în timpul meciului, să nu avem accidentări, a fost riscant pentru unii jucători să joace mai multe minute.
Acum este important să ne refacem repede, pentru a fi pregătiți pentru meciul cu UTA”, a declarat Zeljko Kopic pentru gsp.ro.
Dinamo n-a mai câştigat cu FCSB din februarie 2020
Dinamo a luat 6 goluri în două meciuri de la rivala FCSB, un lucru greu de digerat pentru fanii grupării din Ștefan cel Mare. Mai mult, „câinii” nu au mai câștigat de 4 ani în fața campioanei României și au ajuns la 6 înfrângeri consecutive, o statistică dură pentru suporterii alb-roșilor.
Bilanțul ultimelor 10 rezultate directe:
- 2020 – FCSB – Dinamo 1-0
- 2020 – FCSB – Dinamo 3-2
- 2021 – Dinamo – FCSB 0-1
- 2021 – Dinamo – FCSB 1-0
- 2021 – FCSB – Dinamo 6-0
- 2022 – Dinamo – FCSB 0-3
- 2023 – FCSB – Dinamo 2-1
- 2023 – Dinamo – FCSB 0-1
- 2024 – Dinamo – FCSB 0-2
- 2024 – Dinamo – FCSB 0-4