Dennis Man, assist pentru Parma în egalul cu Juventus din Serie A! Valentin Mihăilă a fost și el titular pentru „cruciați”

Dennis Man a oferit un assist pentru Parma în egalul cu Juventus din Serie A, în timp ce Valentin Mihăilă a fost și el titular.

Dennis Man, assist pentru Parma în egalul cu Juventus din Serie A

Dennis Man și Valentin Mihăilă au fost titulari în confruntarea cu „Bătrâna Doamnă”, iar Man a avut un rol decisiv la golul al doilea al „Cruciaților”.

Parma a deschis rapid scorul în partida de pe terenul lui Juventus, marcând în minutul 3 prin căpitanul Del Prato, care a înscris cu o lovitură de cap, fără ca cei doi români din atac să fie implicați direct în fază.

Juventus a egalat în minutul 31 prin McKennie, iar Man și Mihăilă au contribuit și defensiv în prima repriză.

În minutul 39, cei doi internaționali români au colaborat la faza golului de 2-1. Mihăilă a deviat mingea cu capul de la mijlocul terenului, lansându-l pe Man, care a centrat apoi în careu pentru Sohm. Acesta a finalizat cu un șut precis, învingându-l pe Di Gregorio.

În repriza a doua, Weah a restabilit egalitatea pentru Juventus, în minutul 49, iar Man și Mihăilă nu au mai fost la fel de activi în jocul ofensiv. Mihăilă a fost înlocuit în minutul 69 de Almqvist. Man a rămas pe teren până în minutul 85, când a fost înlocuit de Cancellieri.

Italienii nu înțeleg căderea lui Dennis Man

Dennis Man i-a pus pe gânduri pe italieni. Cea mai periculoasă armă a Parmei traversează un moment greu, iar presa din Peninsulă a sesizat acest lucru și a încercat să afle motivul din spatele scăderii de formă.

”O situație neașteptată pentru mulți. Ce se întâmplă cu Dennis Man? Declinul lui a fost atât de evident, încât mulți au crezut că ar putea fi distras de zvonurile de transfer. Dar în realitate nu este cazul. Evident, jucătorul este urmărit de mai multe cluburi, dar momentan nimeni nu a făcut pași concreți.

Iar Man se gândește doar la Parma și lucrează întens pentru a reveni rapid la nivelul cu care ne-a obișnuit. Pecchia a spus-o clar: Man a jucat prea mult și probabil are nevoie de odihnă, având în vedere că a beneficiat de foarte puțin zile de vacanță, din cauza EURO 2024. De altfel, Man a fost pe teren în toate cele 4 meciuri jucate de România la turneul final, în 3 dintre ele fiind titular.

La fel s-a întâmplat și la meciurile din Liga Națiunilor: practic nu a fost scos deloc din priză. Și probabil chiar de asta are nevoie pentru a reveni la nivelul cu care a obișnuit pe toată lumea”, au scris italienii de la gianlucadimarzio.com.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare