FCSB a pierdut drastic pe terenul lui Rangers, scor 0-4, în Europa League.
Fanii FCSB-ului au făcut spectacol în Scoția
Aproximativ 1.000 de suporteri români au fost în tribunele stadionului Ibrox la meciul Rangers – FCSB. Fanii roș-albaștrilor au făcut un adevărat spectacol pirotehnic pe străzile din Glasgow, înaintea confruntării.
Fanii campioanei României au aprins torțe în culorile roșu și albastru, iar mai apoi au strigat numele echipei. Întreaga desfășurare a evenimentelor a avut loc în prezența forțelor de ordine, care erau gata să intervină dacă situația o impunea.
Chiar facă favoriții lor au pierdut drastic, fanii FCSB-ului din tribune i-au salutat pe jucători la finalul partidei. Aceștia din urmă i-au aplaudat pe suporteri pentru susținere. Chiar dacă în tribune se aflau peste 40.000 de scoțieni, românii s-au făcut auziți în mai multe momente ale meciului.
Fanii FCSB-ului i-au scandat numele lui Ianis Hagi
Ianis Hagi (26 de ani) nu a jucat în meciul Rangers – FCSB, asta deoarece nu a fost inclus de scoțieni pe lista UEFA.
Cu toate acestea, Ianis Hagi a urmărit din tribună meciul de aseară. La un moment dat, cei 1.000 de fani români prezenți pe Ibrox au început să-i scandeze numele fotbalistului, un gest care l-a emoționat, cel mai probabil, pe fiul lui Gheorghe Hagi, potrivit Sport.ro.
„A, da? N-are drept de joc? (n.r. Ianis Hagi) Păi, atunci ce… O să-i susțină probabil, nu știm noi”, a fost reacția lui Gigi Becali, în momentul în care a aflat că Ianis Hagi nu are drept de joc împotriva FCSB-ului.
Ianis Hagi nu va juca nici în următoarea etapă din Scoția. El mai are de stat o rundă, după cartonașul roșu încasat în duelul cu St. Johnston, care urmare a unui fault neglijent.