Scandal în Grecia! Răzvan Lucescu a fost scos de bodyguardzi de pe teren. Cât s-a terminat derby-ul AEK-PAOK

Duminică seara, PAOK a mers pe terenul rivalei AEK Atena, într-un derby care s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Răzvan Lucescu, scos de forțele de ordine de pe teren

Meciul a început cum nu se putea mai bine pentru PAOK, iar campioana Greciei din sezonul trecut a deschis scorul în minutul 15. Peste doar 10 minute, AEK Atena a egalat pe tabelă, iar cele două formații nu au mai reușit să puncteze până la finalul meciului.

În urma acestui rezultat, PAOK a pierdut primul loc în clasament. Trupa lui Răzvan Lucescu a fost depășită de Aris, care se află la egalitate de puncte, dar are un golaveraj mai bun.

Așa cum se întâmplă la fiecare derby, spiritele s-au încins în finalul primei reprize. Răzvan Lucescu a răbufnit în urma unei decizii luate de arbitru şi a văzut cartonaş galben. La final, antrenorul român a cerut explicații și a fost nevoie de intervenția bodyguarzilor pentru a fi scos în siguranță de pe teren.

„Întotdeauna meciurile cu AEK sunt mult mai puternice. Am venit aici să obținem un rezultat bun și să ne jucăm șansa. În principal, nu am vrut ca AEK să aibă dreptul de a profita de echipa bună pe care o are. AEK nu a avut șanse mari, am fost bine pregătiți și cred că egalul este rezultatul corect”, a spus Răzvan Lucescu.

Răzvan Lucescu, de neclintit de la PAOK

Răzvan Lucescu a câștigat două titluri de campion cu PAOK, din totalul de patru din întreaga istorie a clubului. În acest sezon însă, antrenorul român a avut parte și de critici, iar grecii au vorbit chiar despre o plecare a tehnicianului, lucru care nu se va întâmpla în cele din urmă.

Direct din Grecia, Pantelis Kapetanos a oferit mai multe declarații pentru Sportpesurse.ro și a lămurit situația. Fostul atacant de la FCSB și CFR a dezvăluit că Răzvan Lucescu este extrem de iubit la PAOK și fanii se opun unei eventuale plecări a românului.

Nu m-am așteptat să bată FCSB. PAOK are o echipă foarte bună, extrem de puternică, dar eu am zis că FCSB are un trecut important în Europa. Le-am zis asta și celor de la PAOK, iar toată lumea a văzut că așa a fost. A fost o victorie pe un stadion greu, plin de fani. A fost un șoc eșecul lui PAOK. Nimeni nu se aștepta să piardă acasă.

(n.r. dacă Răzvan Lucescu este în pericol) Nu este adevărat. Ce a făcut Răzvan Lucescu la PAOK nu va face nimeni. Înseamnă mult pentru echipa asta. Fanii lui PAOK au scris ceva pentru el și vor ca el să rămână la echipă. Nimeni nu trebuie să vorbească de rău despre Răzvan Lucescu. Aici, suporterii sunt mai rău decât cei din România. Dacă bați, ești bun, dacă nu, nu e bine. La primele echipe se întâmplă asta în fiecare etapă, e presiune mare„, a spus Pantelis Kapetanos.

În cariera sa de până acum, Răzvan Lucescu le-a antrenat pe FC Brașov, Rapid București, El-Jaish, Petrolul, Skoda Xanthi, Al-Hilal și PAOK Salonic.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare