Real Madrid pregătește cel mai scump transfer din istoria clubului: 150 de milioane de euro

Real Madrid este pe cale să realizeze unul dintre cele mai mari transferuri din istoria sa, cu posibila aducere a mijlocașul ofensiv Florian Wirtz de la Bayer Leverkusen.

Potrivit publicației As, președintele clubului madrilen, Florentino Perez, ar fi dispus să plătească 150 de milioane de euro pentru tânărul talent german, ceea ce ar face din Wirtz cel mai scump jucător transferat vreodată de Real Madrid, depășind recordul actual deținut de Eden Hazard.

Transferul anului pentru Real Madrid

Conform surselor, Florentino Perez urmărește cu mare discreție această mutare, avându-l pe Wirtz pe lista priorităților de transfer pentru vara anului 2025. Jucătorul de 20 de ani este considerat unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști din Europa, iar Real Madrid vede și un viitor lider al echipei, comparându-l cu Luka Modric în ceea ce privește creativitatea și impactul asupra jocului.

Indiferent dacă Xabi Alonso, actualul antrenor al lui Bayer Leverkusen, va ajunge sau nu pe banca tehnică a Realului, Perez este decis să facă această mutare. Cu toate acestea, o eventuală venire a lui Alonso la Madrid ar putea accelera și facilita transferul lui Wirtz.

Wirtz a avut un sezon impresionant la Bayer Leverkusen, cu 18 goluri și 20 de assisturi în toate competițiile, captând atenția marilor cluburi europene, inclusiv Bayern Munchen și Liverpool. Cu toate acestea, Real Madrid pare să aibă prioritate, tatăl și agentul jucătorului, Hans-Joaquim, exprimându-și deja interesul pentru o mutare în capitala Spaniei.

În plus, prezența unui nucleu de tineri jucători talentați la Real Madrid, cum ar fi Jude Bellingham, Vinicius Jr., Eduardo Camavinga și Rodrygo, reprezintă un alt factor important pentru Wirtz, care ar putea face tranziția mai ușoară și l-ar ajuta să se integreze rapid în echipă, scrie Eurosport.

Dacă transferul se va concretiza la suma de 150 de milioane de euro, Florian Wirtz va deveni cel mai scump jucător din istoria lui Real Madrid, depășind transferul lui Eden Hazard din 2019, realizat pentru 120 de milioane de euro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare