FCU Craiova riscă depunctarea din cauza unei datorii către fostul antrenor. Reacția fabuloasă a tehnicianului când a aflat că a primit câștig de cauză

Dan Vasilică a îndeplinit pentru o perioadă lungă rolul de preparator fizic la FCU Craiova și în mai multe rânduri a fost numit chiar și în funcția de antrenor principal interimar de către patronul Adrian Mititelu.

În luna februarie a acestui an, el s-a despărțit însă de clubul din Bănie, iar ulterior a depus un memoriu către FRF din cauza faptului că nu își primise salariul în ultimele trei luni din contractul proaspăt reziliat.

FCU Craiova trebuie să îi achite de urgență fostului antrenor Dan Vasilică suma de 8.000 de euro pentru a evita interdicția de a legitima noi jucători și chiar depunctarea

Este vorba despre suma totală de 24.000 de euro. Potrivit unor prevederi regulamentare, Vasilică nu a putut efectua un singur demers pentru recuperarea întregii sume, ci a fost nevoit să facă două astfel de solicitări: una pentru luna februarie și alta pentru celelalte două luni restante.

Acum, Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal i-a dat dreptate preparatorului fizic în prima speță, astfel încât clubul finanțat de Adrian Mititelu a fost somat să îi achite acestuia suma de 8.000 de euro. În caz contrar, FCU Craiova riscă să își piardă dreptul de a mai legitima jucători noi și chiar depuntarea.

În momentul în care a fost contactat pentru a oferi o reacție pe seama acestui subiect, Dan Vasilică încă nu aflase această veste, iar inițial a crezut că este vorba despre o glumă, pentru că a recunoscut că nu se mai aștepta să aibă parte de câștig de cauză în această speță.

Reacția fabuloasă avută de preparatorul fizic în momentul în care a aflat această veste

„E real ce îmi spuneți sau faceți mișto de mine? Chiar e adevărat? Sunt șocat și vorbesc la modul cel mai serios. Nu-mi vine să cred că a venit această decizie. Păi, mai e puțin și se face anul de când trebuia să-mi primesc banii pe luna februarie. Amânări, amânări, nu mai aveam nici o speranță.

Eram dezamăgit de ceea ce se întâmplase la comisii și chiar mă gândeam că cei de acolo nu mai vor să se pună și mai rău cu Adrian Mititelu.

Eu când am plecat am avut 3 luni de neplată, dar primul dosar la comisie a fost doar pentru februarie, după care, al doilea dosar, pentru celelalte două luni, așa a fost procedura. Acum am câștigat speța pentru februarie.

Am proces la Tribunal (n.r. cu Adrian Mititelu). Nu m-a dat doar pe mine în judecată, ci și FRF, pe juristul Federației, Adrian Stângaciu, pe președintele comisiei, pe membri, pe toată lumea. Invocă faptul că recunosc niște comisii ilegale, așa susține el și m-a dat în judecată pentru așa ceva”, a spus Dan Vasilică, potrivit golazo.ro.

Decizia dată de Comisia de Disciplină din cadrul FRF în această speță:

„Sancționează debitorul FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA cu penalitate de 3000 lei și acordă un termen de grație de 5 zile pentru executarea integrală a obligațiilor de plată conform art. 85 din RD coroborat cu art. 24 lit. C al. 1. a din RSTJF, față de creditorul Vasilică Dumitru.

Acordă termen în data de 06.11.2024, ora 15.00, dată[ la care debitorul FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA să prezinte dovada plății față de creditorul Vasilică Dumitru conform Hotărârii nr. 271/CL/09.05.2024 rămasă definitivă prin decizia nr. 28/CR/25.07.2024 pentru a evita interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și depunctarea”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare