Prima reacție a fotbalistului de la Tottenham sacrificat din cauza lui Radu Drăgușin

După cum se știe deja destul de bine, Radu Drăgușin a primit recent direct un cartonaș roșu, în meciul Tottenham – Qarabag 3-0 din Europa League, încă din minutul 7 al partidei de la Londra.

Prin urmare, Ange Postecoglou, antrenorul echipei din Premier League, a decis imediat să îl schimbe pe mijlocașul central suedez în vârstă de doar 18 ani, aflat atunci la debutul lui în cupele europene, pentru ca formația sa să nu rămână descoperită în centrul liniei defensive.

Ce a spus Lucas Bergvall de la Tottenham după ce a fost schimbat după doar câteva minute la debutul său în cupele europene din cauza lui Radu Drăgușin

El a fost înlocuit cu Destiny Udogie, cel care a fost trimis în flancul stâng al apărării, în vreme ce Ben Davies, fundaș stânga până în acel moment al jocului, a trecut în locul lui Drăgușin ca fundaș central.

În mod evident, a fost vorba despre un moment foarte neplăcut pentru Bergvall, după cum a scos în evidență și presa de sport din Marea Britanie la acea vreme.

Acum, tânărul fotbalist al lui Tottenham a fost întrebat despre acel episod și a admis că a fost dezamăgit în acele clipe. Totuși, el nu a rostit vreo critică la adresa internaționalului român și a spus că a înțeles perfect decizia luată de Ange Postecoglou atunci.

„Bineînţeles că am fost dezamăgit, e normal. Dar a fost doar o chestiune de timp până să trec peste schimbare. Înţeleg 100% decizia antrenorului. A fost incredibil să debutez în cupele europene, ceva ce visez de mic copil. A însemnat mult pentru mine să debutez în Europa League”, a spus Lucas Bergvall, potrivit Football London.

Cum s-a poziționat impresarul fundașului central român față de acest subiect

Recent, Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin, a fost întrebat de asemenea în legătură cu acest subiect și, așa cum era de așteptat, i-a luat apărarea „clientului” său.

„Se simte bine, echipa lui a câștigat, vorbim de Manchester United. Bine că a intrat și el, asta dă dovadă de caracter din partea antrenorului. Încă se bazează pe el, m-a bucurat faptul că a intrat.

Cred că s-a așteptat să joace, toată lumea greșește, au fost greșeli și la alți jucători. Nu poți să ștergi cu buretele tot ce ai făcut pentru o fază. De câte ori s-a apelat la el, s-a achitat bine de sarcini. E conștient și el de greșeala pe care a făcut-o, va învăța din ea.

El a jucat anul ăsta mult mai mult decât sezonul trecut. A jucat acum, într-o lună, cât a jucat sezonul trecut în șase luni. A jucat cu Coventry, cu Newcastle, cu Qarabag… Se bazează pe el. Promisiunile care ne-au fost făcute când a fost transferat, văd că se bazează pe el.

Trebuie să lupte pentru post, vorbim de doi jucători senzaționali, Romero și Van de Ven, nu e o concurență ușoară. Vorbim de cei mai buni doi fundași din Premier League la momentul de față. Este într-o rotație, o să prindă mai multe meciuri, eu zic că este pe un drum bun”, a spus el pentru iamsport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare