FOTO După operație, Mihai Lixandru a vrut să-i ofere un boost moral FCSB-ului. Gestul mijlocașului roș-albaștrilor

Mihai Lixandru a suferit o accidentare gravă în duelul dintre PAOK Salonic și FCSB, încheiat cu victoria roș-albaștrilor în a doua etapă din Europa League, scor 1-0. Concret, mijlocașul de profil defensiv al lui Elias Charalambous se luptă cu o ruptură a ligamentului încrucișat.

A fost supus deja unei intervenții chirurgicale, care a fost dusă la capăt cu brio, iar jucătorul campioanei a postat o fotografie pe contul personal de Instagram.

Mihai Lixandru, postare liniștitoare pentru staff și susținătorii FCSB-ului

Dorind să ofere asigurări cu privire la faptul că se simte bine, Mihai Lixandru s-a fotografiat în echipamentul FCSB-ului, arătându-se zâmbitor, semn care le dă încredere roș-albaștrilor în perspectiva recuperării mijlocașului.

Chiar dacă problema sa medicală este una care de regulă se rezolvă după foarte mult timp, chiar și după un an, s-ar părea că Mixai Lixandru va reveni în teren mai devreme, după doar cinci luni.

Acest termen a fost dezvăluit de Mihai Stoica, președintele Consiliului Administrativ al roș-albaștrilor. Conform declarației lui MM, fotbalistul campioanei va putea fi folosit în play-off.

Florin Lovin a dat verdictul: Vlad Chiricheș, înlocuitorul perfect pentru Mihai Lixandru

Mihai Lixandru a fost operat, iar Adrian Șut „s-a lovit” de o leziune fibrilară, astfel că roș-albaștrii caută soluții pentru viitor.

Florin Lovin a transmis în exclusivitate pentru Sport Pe Surse că Vlad Chiricheș, experimentatul fundaș central al FCSB-ului, reprezintă cea mai bună variantă pentru înlocuirea lui Lixandru pe postul de mijlocaș defensiv.

„Pe tot parcursul carierei sale, am considerat că acesta este postul său. Eu așa îl văd pe Vlad Chiricheş, mai mult închizător decât fundaş central. Deposedează bine, dar jocul său la intercepţie este riscant ca fundaş. Are o calitate a paselor foarte bună”, a afirmat Florin Lovin.

Nu a putut spune același lucru și despre Baba Alhassan și Malcom Edjouma: „Este dificil să facă lucruri cu care nu sunt obişnuiţi. Consider că nu pot juca împreună. Niciunul dintre ei nu are calitățile pentru un închizător clasic”.

Lovin a avut cuvinte de laudă la adresa lui Mihai Lixandru și Adrian Șut. S-a arătat încântat de calitățile pe care le prezintă cei doi jucători ai FCSB-ului.

„Sunt doi jucători disciplinați, cu capacitate mare de efort. Îmi pare sincer rău de accidentarea lui Lixandru, ştiu prin ce trece, am suferit şi eu aceeaşi accidentare, sper să revină cât mai repede, e un caracter frumos şi un jucător valoros. De obicei, se accidentează jucătorii care dau totul pe teren.

Noi, fotbaliştii, avem o vorbă: leziunile musculare ţin în general de sportiv şi preparator fizic, iar cele de natură osoasă, de ligamente… Țin de ghinion”, a adăugat Lovin.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare