Cei de la CFR Cluj au făcut lumină în cazul lui Louis Munteanu. Cum poate ajunge la FCSB și care este clauza inserată de Fiorentina în contractul atacantului

Au existat multe discuții în ultimele zile cu privire la o mutare care să-l aibă în prim-plan pe atacantul celor de la CFR Cluj, Louis Munteanu. Gigi Becali, patronul FCSB-ului, a declarat că deține anumite informații conform cărora îl poate lua pe jucătorul în vârstă de 22 de ani în schimbul sumei de 2.5 milioane de euro.

Șefii ardelenilor au venit cu lămuriri în acest sens. Chiar dacă Ioan Varga, conducătorul „feroviarilor”, a infirmat declarațiile milionarului din Pipera, Becali nu s-a lăsat, susținând în continuare că Munteanu poate fi adus în lotul roș-albaștrilor pentru o astfel de sumă. Dată fiind situația, Cristi Balaj, președintele CFR-ului, a intrat în scenă.

Președintele de la CFR Cluj, mesaj ferm despre transferul lui Louis Munteanu: „Îl dă pe suma asta”

Gigi Becali s-a legat cel mai probabil de clauza de răscumpărare pe care o prezintă Fiorentina în acest context. Cristi Balaj, oficialul ardelenilor, a dezvăluit mai multe detalii despre contractul lui Louis Munteanu.

Potrivit spuselor președintelui din Gruia, vârful lui Dan Petrescu va fi cedat cel mai probabil la FCSB dacă actuala campioană a României va plăti șapte milioane de euro pentru transfer.

Balaj a spus și că renumitul club din Firenze, de la care a fost adus Louis Munteanu, nu deține un procent dintr-un eventual transfer, fiind vorba despre o clauză de răscumpărare. Suma nu este apropiată de cea vehiculată de Gigi Becali în spațiul public.

„Situația contractuală este foarte clară. Este jucătorul CFR-ului, nu putem să îl pierdem decât dacă ne dorim noi. Este un jucător de bază. Unul dintre motivele pentru care s-a renunțat la Bîrligea este că îl aveam pe Munteanu. Sunt doi jucători importanți pentru fotbalul românesc.

Louis Munteanu este jucătorul pe care ne bazăm. Când patronul a vorbit despre sumele pe care le-ați amintit, este pentru că există discuții. Noi știm pe ce ne bazăm. V-am zis că nu a existat unanimitate când a plecat Bîrligea la FCSB, pentru că este o echipă contracandidată (n.r. – la titlu).

Dacă în acest moment nu mai discutăm de faliment la CFR, înseamnă că s-au făcut lucruri bune. Eu zic că îl dă pe suma asta la FCSB (n.r. – șapte milioane de euro). Fiorentina nu mai are procent, există doar anumite clauze. Nu îl ajută acea clauză. Pentru o anumită sumă, Fiorentina îl poate răscumpăra.

Este o sumă importantă și în conformitate cu valoarea lui. Nu vorbim de două milioane de euro dacă e vorba de răscumpărare. Există interes din partea unor cluburi importante și nu sunt sumele vehiculate”, a declarat Cristi Balaj, citat de digisport.ro.

Mesajul lui Gigi Becali

„Dacă pot (n.r. – să îl transfer pe Louis Munteanu). Cât? Cine vrea șapte milioane? Foarte bine. Și zice rău? Orice om cere, cine cere e deștept. Cine e prostul dă. Am avut niște informații că îl pot lua cu două milioane jumătate.

Am și eu niște informații, atât am avut și eu. Nu pot să zic mai multe. Nu știu eu mai multe, Varga e prietenul meu, nu vreau să vorbesc mai multe. Îl iau dacă e cu două, dar cu șapte nu îl iau. El joacă și în dreapta (n.r. – Munteanu) și în stânga. Dar nici nu are rost să discutăm.

Informațiile cam așa sunt, ce am auzit eu, dar nu vreau să vorbesc mai mult. Informațiile sunt adevărate, dar nu vreau să vorbesc mai mult, implic aici și impresarul, poate aude după și Fiorentina”, a spus Gigi Becali, miercuri, despre posibilitatea de a-l transfera pe Louis Munteanu din Gruia în iarnă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare