Mircea Lucescu a condus, joi dimineaţă, ultimul antrenament al tricolorilor, la Mogoşoaia, înainte ca lotul naţionalei să efectueze deplasarea în Cipru, pentru meciul de sâmbătă, ora 21.45, în Liga Națiunilor.
Şedinţa de pregătire a fost intensă, cu efort susţinut, bazată pe exerciţii fizice. Ulterior, Dennis Man şi colegii lui au trecut şi la antrenamentele cu mingea, cu jocuri-şcoală, 5 contra 2, dar şi altele.
Il luce, la ultimul contract ca antrenor
Selecționerul de 79 de ani a dezvăluit, într-un reportaj realizat de UEFA TV, că aventura de pe banca echipei naţionale este sinonimă şi cu ultimul contract din cariera de antrenor.
„A existat un moment în care am avut această revelaţie că sunt obligat şi că ar trebui să dau ceva pentru fotbalul românesc, pentru tot ce i-a dat şi el mie. În această perioadă în care mă retrăsesem temporar m-am ocupat de copii, de strănepoţi, de fotbal cu ei.
M-am simţit bine şi acolo, apoi mi-am dat seamă am şi o obligaţie. Să închei o activitate de foarte lungă durată ca selecţioner al României”, a declarat Mircea Lucescu pentru UEFA TV.
De-a lungul carierei, Lucescu a antrenat echipe de prestigiu din Europa, cum ar fi Inter Milano, Galatasaray, Șahtior Donețk, Beșiktaș, Zenit Sankt Peteresburg și Dinamo Kiev, acumulând peste 30 de trofee naționale și internaționale, ceea ce a transformat numele lui Mircea Lucescu într-un simbol al excelenței în fotbalul european.
În acțiunea din octombrie 2024 a echipei naţionalei, România întâlneşte Cipru, la Larnaca, sâmbătă, ora 21.45, iar marţi, 15 octombrie, jucăm la Kaunas, cu Lituania, de la ora 21.45. Ambele partide contează pentru Liga Națiunilor.
Lotul României pentru „dubla” Cipru – Lituania
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4);
ATACANȚI
George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4).






