Planul lui Ioan Ovidiu Sabău pentru U Cluj – Oţelul Galaţi, derby-ul revelaţiilor din Superligă. Cum vrea să-l blocheze pe Dorinel Munteanu

Campionatul intern se va relua vineri, 18 octombrie, cu derby-ul revelaţiilor din Superligă, U Cluj – Oţelul Galaţi. Cele două formaţii se luptă pentru calificarea în play-off, dar ambițiile din vestiar sunt mai mari decât atât, la ambele cluburi.

Ioan Ovidiu Sabău încearcă să deblocheze defensiva de „oţel” a lui Dorinel Munteanu. Gălăţenii n-au înregistrat nicio înfrângere în această ediţie de campionat.

Sabău pregăteşte un joc în viteză

Antrenorul liderului din Superligă a „citit” tactica Oţelului pentru partida de pe „Cluj Arena”.

Trebuie să controlăm noi meciul, terenul arată foarte bine, este o echipă și care te așteaptă, agresivă și care folosește bine contraatacul. Este dispusă la pressing permanent, o echipă foarte scurtă.

Cu astfel de echipă trebuie să joci foarte repede trebuie să fim atenți, sunt chestiuni care trebuie pregătite foarte bine, trebuie să alergăm mai mult ca ei.

E și normal să viseze (n.r. dacă visează lumea la titlu), dacă ești pe primul loc cine nu și-ar dori? Așteptările sunt altele pentru că noi am arătat, nu este întâmplător că suntem pe primul loc. Așteptările sunt mari.

Eu cred în această echipă, avem un lot pentru play-off”, au fost aprecierile lui Ioan Ovidiu Sabău la Digisport.

U Cluj pierde din turaţie

Deşi a rămas în vârful clasamentului, U Cluj a mai pierdut din turaţie în ultimele etape. Ardelenii au fost învinşi la Iaşi (0-1), apoi au remizat cu Slobozia (2-2).

„Încerc să identific cauzele de ce la două jocuri, am plecat favoriți și nu am reușit să acumulăm puncte. Meciuri să zic în care nu am fost ce trebuia sa fim. A fost de vină oboseala, faptul că atunci când ești pe primul loc, intervine o stare de automulțumire.

Și adversarii au stat bine în teren, la Iași nu am putut să pasăm, cu Slobozia ne-au prins pe mingi pierdute, dar am revenit. Nu e ușor de gestionat, încercăm să corectăm.

Nu ar trebui să apară, trebuie să creștem să vedem unde sunt problemele cu adevărat, trebuie să vezi și tu ca antrenor unde mai trebuie să lucrezi”, mai spus Sabău pentru sursa precizată.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare