FCSB a câștigat un nou meci în Superliga și s-a apropiat de locurile fruntașe din clasament, după 3-2 cu Gloria Buzău.
David Miculescu și Alexandru Musi, clienții lui Gigi Becali
Folosiți în meciul de aseară, David Miculescu și Alexandru Musi l-au dezamăgit pe Gigi Becali. Despre primul menționat, patronul FCSB-ului a spus că nu va mai fi folosit niciodată ca număr 9, în timp ce al doilea fotbalist a fost acuzat că are kilograme în plus.
Atât Miculescu, cât și Musi sunt doi dintre jucătorii lăudați de Becali în acest sezon, însă ultimul meci l-a făcut pe afacersit să-și schimbe părerea radical.
„Meciul de aseară m-a luminat cu ajutorul lui Dumnezeu maxim. Mi-am dat seama ce am, nu știam ce am în curte. Nu eram sigur, acum știu exact ce trebuie să fac. Cei care se bucură de faptul că vom juca din 3 în 3 zile să-și pună poftă în cui. Vor vedea că deja cu ajutorul lui Dumnezeu știu ce echipă trebuie să afișez.
Mi-am dat seama de jucători, știu ce poate fiecare și unde trebuie să joace. Miculescu nu este vârf, el trebuie să joace stânga sau dreapta. Gata, punct, nu-l mai vedeți niciodată vârf. Intră Popa și gata.
George (n.r. – Octavian Popescu) și-a revenit, mă bucur, nu mai avem nicio problemă cu U21. Pe Musi l-am tras de șuncile de la burtă cum l-a tras Dorinel Munteanu pe ăla de tricou. I-am zis și lui Pinti și lui Meme «voi nu-l vedeți?» Că eu îl vedeam pe teren că e dolofănel. Nu știu câte kilograme are, l-am dat exemplu pe Tănase”, a declarat Gigi Becali.
Fotbalistul FCSB-ului ratează naționala din cauza accidentării
După ce a evoluat doar în câteva meciuri la începutul sezonului pentru FCSB, David Kiki a intrat apoi în dizgrația lui Gigi Becali, care vrea să renunțe la serviciile sale chiar în această iarnă. Mai mult, fotbalistul s-a accidentat în urmă cu o lună și a ratat acum inclusiv meciurile naționalei sale, acolo unde era titular de bază.
În octombrie, Benin va juca împotriva naționalei din Rwanda, în preliminariile Cupei Africii pe Națiuni din 2025. Africanii scriu că David Kiki s-a accidentat la un antrenament al FCSB-ului și nu s-a recuperat nici în momentul de față.
„Fundașul Stelei București (n.r. FCSB), David Kiki, va rata cele două meciuri de calificare ale Beninului la CAN 2025 împotriva Rwandei din cauza unei accidentări.
Kiki a suferit o accidentare în timpul antrenamentului de la echipa de club, pe 13 septembrie, înainte de meciul împotriva celor de la CFR Cluj și încă nu și-a revenit. El i-a spus deja antrenorului principal al Beninului, Gernot Rohr, că nu va fi disponibil pentru cele două meciuri împotriva Rwandei„, au scris africanii.