Simona Halep a fost eliminată joi de la turneul WTA 125 de la Hong Kong, în turul doi, de rusoaica Anna Blinkova, 26 de ani, locul 78 WTA, fiind învinsă de aceasta cu scorul de 6-2, 6-1.
Această competiție a fost prima la care a participat jucătoarea de tenis în vârstă de 33 de ani din Constanța din luna mai, atunci când ea a suferit o accidentare destul de complicată la genunchiul stâng la turneul „Trophee Clarins”, disputat pe zgură la Paris înainte de Roland Garros.
Ce a transmis Simona Halep la scurt timp după ce a fost învinsă la Hong Kong: „Revenirile nu sunt niciodată ușoare”
Tocmai acesta a fost aspectul la care a dorit să se refere în mod special fostul lider mondial. Sportiva care a început această săptămână pe locul 1130 în lume, dar care urmează să înregistreze un progres ca urmare a victoriei obținute în primul tur contra Arinei Rodionova, a scos în evidență faptul că orice revenire pe teren după o astfel de perioadă mai lungă de inactivitate presupune riscul ca evoluțiile să nu se ridice chiar la nivelul așteptărilor.
Totuși, în ciuda dezamăgirii generate de această înfrângere destul de drastică, Simona Halep a găsit puterea de a le mulțumi fanilor și organizatorilor competiției pentru modul în care ea a fost primită.
„Revenirile nu sunt niciodată ușoare. Hong Kong, mulțumesc pentru primirea călduroasă”, a transmis jucătoarea din România prin intermediul Instagram.
Ce a spus Anna Blinkova după această confruntare
Așa cum era firesc să se întâmple, jucătoarea din Rusia s-a declarat extrem de bucuroasă de această victorie și a explicat că faptul că s-a duelat cu Simona Halep, fost lider mondial, a determinat-o să presteze cel mai bun tenis al său din acest moment.
„Am jucat cel mai bun tenis al vieții mele! Știam că joc împotriva unei mari campioane, fostă număr 1 mondial și m-am pregătit pentru a face meciul vieții.
Să fiu aici din nou m-a ajutat să joc un tenis grozav. Mă simt atât de bine să fiu aici din nou, unde am fost și anul trecut. Iubesc acest teren, acest oraș.
Aici am prieteni, așa că vreau să mulțumesc echipei mele, să le mulțumesc prietenilor mei. Am emoții mari aici, amintiri frumoase, și mă bucur pentru că am jucat cel mai bun tenis din viața mea.
La început am vrut doar să joc consistent. Eram pregătită pentru multe schimburi lungi, este cunoscută pentru faptul că nu face greșeli.
Așa că am încercat să fiu foarte consistentă, să alerg peste tot, să returnez toate mingile. Cu cât meciul s-a derulat, am căpătat mai multă încredere în loviturile mele, am accelerat mai mult și la final eram la capacitate maximă”, a declarat ea imediat după terminarea jocului.