FCSB se va duela cu Sepsi în etapa a 11-a a acestei ediții de SuperLiga, pe terenul covăsnenilor, duminică, 29 septembrie, de la ora 21:30. Meciul va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe Sport Pe Surse și în direct la TV pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Campioana României vine după un succes răsunător obținut în runda de debut a fazei principale din Europa League. Roș-albaștrii s-au distrat cu RFS, scor 4-1, pe Arena Națională. După victoria din cupele europene, Gigi Becali, patronul FCSB-ului, a transmis că va schimba din temelii echipa de start în perspectiva confruntării cu Sepsi.
Cum arată primul 11 pregătit de FCSB pentru meciul cu Sepsi
Omul de afaceri s-a ținut de cuvânt. Latifundiarul a ordonat, iar Elias Charalambous a executat porunca. Gigi Becali este mult mai interesat de sumele pe care le poate obține în Europa League.
Astfel, milionarul din Pipera nu va trimite pe gazon decât trei jucători care au evoluat din primul minut împotriva letonilor de la RFS. Iată echipa de start folosită în Europa League: FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – Mihai Popescu, Dawa, Chiricheș, Radunovic- Lixandru, Edjouma – Ștefănescu, Olaru, Miculescu – Bîrligea.
Ștefan Târnovanu, Vlad Chiricheș și Joyskim Dawa sunt singurii „supraviețuitori” din confruntarea cu RFS. În apărare, fundași laterali vor fi Crețu și Panțîru. Șut și Alhassan vor face echipă la mijloc, în spatele tripletei formate din Băluță, Florin Tănase și Octavian Popescu. Vârful pe care-l va folosi Gigi Becali în meciul Sepsi – FCSB este Daniel Popa.
Înaintea partidei, FCSB ocupă locul cu numărul 14 în clasament. Roș-albaștrii au adunat doar 10 puncte după nouă meciuri. Este important să precizăm că jucătorii cipriotului Charalambous au o partidă în minus față de majoritatea rivalelor din competiția internă. Și-au amânat un duel, cel cu FC Botoșani, pentru a se pregăti de parcursul european.
De partea cealaltă, covăsnenii sunt ceva mai liniștiți, dar nu într-o măsură prea mare. Sepsi se află pe poziția a 12-a, cu 11 puncte obținute după 10 runde.
Becali a operat aceste schimbări în formula de start din dorința de a-i menaja pe titularii de drept, deoarece FCSB va merge în Grecia, pe 3 octombrie, pentru confruntarea cu PAOK, parte a etapei #2 a fazei principale din Europa League.
Echipele de start pe care vor miza Valentin Suciu și Elias Charalambous la Sfântu Gheorghe:
Sepsi (3-4-3): Niczuly – Ciobotariu, Ninaj, Fl. Ștefan – Haruț, M. Sota, Alimi, Oroian – Matei, M. Coman, Kallaku
Rezerve: Gyenge, Gedo, Bardea, A. Dumitrescu, Breij, Siger, Popsa, Neskovic, Hajdin, Oberlin, Drăghiceanu
Absenți: Omar El Sawy (suspendat), Oteliță (accidentat)
Antrenor: Valentin Suciu
FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – Crețu, Dawa, Chiricheș, Panțîru – Șut, Alhassan – Băluță, Fl. Tănase, Oct. Popescu – Daniel Popa
Rezerve: Vlad, Bîrligea, Miculescu, Ștefănescu, Lixandru, Edjouma, Baeten, Olaru, Pantea, Musi, Radunovic, Luis Phelipe
Absenți: M. Popescu (suspendat), Ngezana (accidentat)
Antrenor: Elias Charalambous
Stadion: „Sepsi Arena”, Sfântu Gheorghe
Arbitru: Andrei Moroiță (Ploiești)