Mihai Stoica nu s-a abținut după analiza CCA a meciului FCSB – Petrolul 1-1: „Suntem sac de box!”

Mihai Stoica, oficialul celor de la FCSB, a avut o reacție dură după ce Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), a publicat analiza fazelor controversate din meciul FCSB – Petrolul, încheiat 1-1.

Oficialul FCSB s-a arătat nemulțumit de verdictul dat de CCA, în special în privința golului marcat de Tudorie pentru Petrolul.

Verdictul CCA: gol perfect valabil

În analiza publicată miercuri, CCA a concluzionat că golul înscris de Tudorie a fost regulamentar, menționând că nu a existat un fault în faza premergătoare reușitei. „Verificare gol – Nu e fault – Nu e aceeaşi fază de atac”.

După ce a citit analiza, Mihai Stoica a reacționat vehement, acuzând că FCSB este constant defavorizată de deciziile arbitrilor. Oficialul a afirmat că se simte sfidat de verdictul CCA și că echipa sa a devenit un „sac de box” pentru arbitri.

„Când cineva spune că alb e negru şi negru e alb… Îl contrazic imaginile, nu eu. Să spui că Radunovic nu este sub presiunea adversarului şi că adversarul este departe de minge…

Asta este… Dacă aş spune tot ce gândesc primesc direct cinci ani suspendare şi excludere din viaţa sportivă. Acolo m-aş încadra. E sfidare. Dacă aş spune ce gândesc eu despre cineva care te sfidează la modul ăsta…

Încă un an suspendare ar trebui să imi dai (n.r. ironic), lasă. Am fost bătaia de joc a explicaţiilor, în fine, nu contează…

(n.r. De ce crezi că Vassaras are ceva cu FCSB?) Nu ştiu, poate că de ce Gigi iese, eu percep că suntem sac de box!”, a spus Mihai Stoica, la primasport.ro.

MM Stoica critică dur arbitrajul lui Rareș Vidican

„Viciere de rezultat, de mult nu am mai văzut așa ceva. Decizii clare, toate greșite și într-o singură direcție. Cartonașul roșu este, de fapt, galben. Roșu este dacă folosește cotul ca o armă. Nu judecăm cu aceeași măsură când Jyry lovește cu cotul. Olaru a fost lovit cu cotul în cap”, a declarat Stoica.

De asemenea, Mihai Stoica a fost nemulțumit și de faptul că arbitrul nu a sancționat o presupusă intrare periculoasă asupra portarului Târnovanu în faza golului egalizator, marcat de Tudorie în minutul 90+4. Acesta a susținut că ar fi trebuit acordat un fault în atac, argumentând că jucătorul Petrolului l-ar fi lovit pe portar.

„Se vede clar cum jucătorul Petrolului intră în Târnovanu, se vede clar. De ce nu dai fault în atac? Este mingea în joc, atacantul intră în portar. Fault clar!”, a adăugat oficialul.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare