Tensiune maximă la Manchester City! Jucătorul de bază al lui Pep Guardiola, OUT pe tot restul sezonului

În runda cu numărul 5 din Premier League, Manchester City și Arsenal au remizat cu scorul de 2-2. Cu toate acestea, campioana Angliei a ieșit cu un dezavantaj după cele 90 de minute din cauza accidentări unuia dintre cei mai importanță jucători.

Rodri, OUT tot sezonul

Derby-ul de pe Etihad Stadium a fost unul cu adevărat spectaculos. „Cetățenii” au fost primii care au reușit să schimbe tabela de marcaj ncă din minutul 9 prin Erling Haaland, dar italianul Calafiori a restabilit egalitatea în minutul 22. Cu toate acestea, elevii lu Mikel Arteta au trecut în avantaj pe finalul primei reprize, prin golul lui Gabriel, dar au mers la vestiare în inferioritate numerică după eliminarea lui Trossard.

Campioana Angliei a luptat până la ultima secundă, iar chiar în al optulea minut de prelungire, City a reușit să egaleze datorită lui John Stones.

Chiar dacă meciul s-a terminat la egalitate, Pep Guardiola are motive clare de a avea nervi. În minutul 16, Rodri a anunțat probleme seriose la genunchiul drept, iar mijlocașul iberic a fost schimbat imediat de pe teren.

Conform jurnalistului Fabrizio Romano, primul verdict al medicilor lui Manchester City este unul crunt pentru mijlocașul spaniol: o ruptură a ligamentului încrucișat anterior, accidentare care îl va ține departe de Rodri de teren pentru restul acestui sezon.

Rodri va efectua mai multe teste în următoarele ore, dar cei de la Manchester City se așteaptă ca el să rateze restul sezonului din cauza unei rupturi a ligamentului încrucișat anterior. Primele semnale după primele teste efectuate indică spre o ruptură a ligamentului la genunchiul drept”, a anunțat Fabrizio Romano.

Manchester City ar putea fi exclusă din toate competițiile

Manchester City se confruntă cu posibilitatea de a fi exclusă din toate competițiile interne, în contextul „procesului secolului” legat de cele 115 nereguli financiare de care este acuzată.

Presa britanică a anunțat că echipa antrenată de Pep Guardiola ar putea fi eliminată nu doar din Premier League, dar și din competițiile de cupă, în cazul în care comisia independentă care analizează cazul va decide că clubul este vinovat.

Până în prezent, s-au vehiculat posibile sancțiuni precum depunctarea sau retrogradarea, dar astăzi, jurnalistul Ben Rumsby de la The Telegraph a declarat că Manchester City ar putea fi exclusă din toate competițiile interne. Conform regulamentelor din Anglia, echipele care participă în cupe trebuie să facă parte din ligile naționale. Astfel, dacă City va fi eliminată din campionat, riscă să fie dată afară și din competiții precum FA Cup și EFL Cup.

Mai mult decât atât, o eliminare din competițiile interne ar avea consecințe serioase și la nivel european și mondial. Chiar dacă UEFA sau FIFA nu ar interzice direct participarea lui Manchester City în Champions League sau la Campionatul Mondial al Cluburilor, clubului i-ar fi foarte dificil să se mențină competitiv fără un program regulat de meciuri în competițiile interne.

În acest context, președintele La Liga, Javier Tebas, a solicitat pedepsirea clubului englez, considerând că situația economică a lui Manchester City a afectat în mod negativ fotbalul spaniol. Tebas a subliniat situația financiară masivă de care a beneficiat City a creat un dezechilibru în competițiile europene, afectând cluburile din Spania care nu au putut ține pasul financiar.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare