Gigi Becali a spus în mai multe rânduri recent că își dorește ca la FCSB să se implementeze un sistem de joc 4-1-4-1, cu un singur mijlocaș defensiv deci, și exact acest lucru s-a întâmplat la meciul cu Petrolul Ploiești.
Elias Charalambous a respectat aproape în totalitate cerințele exprimate de Gigi Becali înainte de meciul FCSB – Petrolul Ploiești
Linia mediană a echipei roș-albastre a fost formată la partida din Ghencea din Adrian Șut, Darius Olaru și Florin Tănase, adică exact cum a cerut patronul în spațiul public.
De asemenea, în partea dreaptă a fost titularizat Alex Băluță, cel care de altfel a și deschis scorul în minutul 3 cu o execuție superbă din afara careului, iar în flancul stâng a fost trimis Octavian Popescu, de asemenea conform cerințelor exprimate recent de omul de afaceri din Pipera în spațiul public.
În plus, Becali a mai spus și că Daniel Bîrligea va debuta la campioana României cu ocazie duelului cu Petrolul Ploiești și, din nou, dorința sa s-a materializat.
Pe de altă parte, s-a renunțat, cel puțin pentru moment, la ideea unui sistem cu trei fundași centrali, dar Mihai Popescu a fost titularizat totuși, în locul lui Siyabonga Ngezana, care nu a făcut parte din lotul pentru jocul de sâmbătă seară.
Nu a fost însă de bun augur pentru fostul jucător de la Farul Constanța, cel care a văzut direct cartonașul roșu în minutul 29, după ce l-a lovit cu cotul în cap pe Alexandru Tudorie în timpul unui duel aerian.
Cum a arătat primul 11 al campioanei României la partida din Ghencea:
Târnovanu – V. Crețu, M. Popescu, Dawa, Radunovic – Fl. Tănase, Șut, Olaru (cpt.) – Băluță, Bîrligea, Oct. Popescu
Ce spusese patronul campioanei României în zilele premergătoare jocului
„O să vezi ce se va întâmpla. Va fi un fel de vijelie de vom câștiga la 3-4 goluri diferență la fiecare meci. Ca să știe toată lumea. Nu se mai joacă la FCSB cu doi închizători. Pe Olaru nu ai cum să îl scoți, iar pe Tănase l-am văzut că e prea mare dirijor. Nu poți să îl strici, să îl bagi atacant.
Șut-Olaru-Tănase. Ăsta e mijlocul. În dreapta depinde cine câștigă. Acum a câștigat Băluță. Poate să îl piardă (n.r. – locul). Îl câștigă Ștefănescu. Poate să îl piardă și îl câștigă David Miculescu. Acum e Băluță pentru că și-a câștigat dreptul.
E posibil să jucăm în trei (n.r. fundași centrali). Că mi-a plăcut foarte mult de Mihai Popescu. Și pentru că mi-a plăcut foarte mult e posibil să jucăm cu trei fundași centrali. Și nu mai jucăm cu fundași stânga, dreapta. În stânga, George Popescu (n.r. Octavian Popescu) și Musi.
Miculescu nu are cum să mai joace acolo că nu mai jucăm cu Pantea fundaș dreapta. Acum și-a câștigat George (n.r. Octavian Popescu) locul pentru că a dat pasă de gol. Dacă intră Musi și își câștigă locul, e posibil să îi ia locul lui George și George să stea pe bancă”, a spus Gigi Becali recent pentru fanatik.ro.