Joi seara, Trabzonspor a remizat în fața celor de la Kayserispor, scor 2-2, în etapa a treia din Turcia.
Formația lui Denis Drăguș are trei remize în tot atâtea meciuri din noul sezon, iar atmosfera este una tensionată în jurul echipei. Mai mult, Trabzonspor nu a mai reușit să învingă pe cineva de pe data de 1 august și a părăsit inclusiv cupele europene.
Momente grele pentru Denis Drăguș în Turcia
Adus ca o adevărată lovitură de Trabzonspor în această vară, după sezonul excelent făcut la Gaziantep, Denis Drăguș nu reușește să-și facă jocul pentru noua echipă. Are un singur gol marcat în aproape două luni, iar fanii echipei și-au pierdut răbdarea cu el.
La meciul cu Kayserispor, Drăguș a ieșit de pe teren în huiduielile suporterilor lui Trabzonspor, care și-au pierdut răbdarea cu atacantul României.
”M-am dus la Drăguș direct în vestiar și i-am spus: ‘Nu te demoraliza, am trăit și eu acea perioadă. Nu este nicio problemă. Vei marca un gol și totul se va schimba‘. Nu l-a demoralizat prea mult. Este o reacție foarte bună. De fapt, este un lucru foarte bun din punct de vedere psihologic.
Am fost și eu demoralizat, am trecut și eu printr-o perioadă foarte proastă. Acum mă simt mai puternic, poate Drăguș va înscrie peste două luni, dar să sperăm că în viitor va fi mult mai bine pentru el”, a spus Umut Bozok, fix cel care a intrat pe teren în locul lui Denis Drăguș, potrivit 61saat.
Denis Drăguș fusese scos de pe teren și criticat de antrenorul său în meciul trecut
Lăsat pe bancă în prima parte a meciului cu Beșiktaș, Denis Drăguș a fost aruncat în luptă la pauză. Atacantul român l-a dezamăgit însă pe antrenorul Senol Guleș, care a luat o decizie greu de înțeles.
Concret, în minutele de prelungire ale partidei, antrenorul lui Trabzonspor a decis să-l schimbe pe Denis Drăguș, chiar dacă mai erau doar câteva secunde din meci. Fotbalistul român a fost pus la zid și de către jurnaliștii turci, care au răbufnit în timpul unei emisiuni transmise în direct.
„Şenol Güneş a îndurat destul de mult cu Denis Drăguș. Fotbalistul român a jucat ca un fundaş de la Beşiktaş”, a spus Şenol Ustaömer, un jurnalist de la publicația Aspor.
Antrenorul lui Trabzonspor, Șenol Guneș, nu s-a ferit să îl critice pe Denis Drăguș, imediat după finalul meciului cu Beșiktaș.
„Drăguș a fost deconectat de la meci! Am decis după ceva timp să îl scot. Putem privi evoluția lui ca pe un eșec”, a transmis antrenorul, conform presei din Turcia.