Amantlâcul pe care Nadia Comăneci nu l-a recunoscut nici până azi. Unul dintre afaceriștii de pe vremea comunismului s-ar fi iubit cu „zeița”

Nadia Comăneci a avut, în anii săi de glorie, o viață destul de tumultuoasă. S-a scris despre poveștile sale de dragoste cu diferite personaje, cum ar fi Nicușor Ceaușescu, Ștefan Bănică Jr, Gheorghiță Geolgău și alții. Unele relații le-a recunoscut, dar un amantlâc pentru care există și dovezi, niciodată. Zeița de la Montreal a fost chiar la un pas să se mărite, se spune, cu afaceristul.

În perioada comunistă, Securitatea o urmărea atent pe campioana gimnasticii românești. Avea chiar un dosar, în care numele său de cod era „Corina”. În documentele care nu mai sunt secrete, abia de curând, a ieșit la iveală că sportiva a avut i relație cu un anume Nicolae Năstase. Era patronul Vox Maris din Costinești, loc în care ar fi ajutat și sportiva.

Într-o notă-sinteză în cazul „Corina“ scrie clar că a noastră gimnastă avusese „intermitenţe la numitul Năstase Nicolae, lucrător comercial, care pe timpul verii conduce discoteca Vox Maris din staţiunea Costineşti, frecventată de membrii de familie ai unor personalităţi, inclusiv cadre ale Ministerului de Interne.

”Corina” intenţiona să se mărite cu numitul Năstase Nicolae, însă datorită comportării sale (…) acesta a renunţat la a se căsători cu ea. „Corina” nu acceptă situaţia, insistând în diverse moduri pentru realizarea mariajului (în vara 1987 timp de o lună şi jumătate a stat la Costineşti ajutându-l pe NN în conducerea discotecii)“, se arată în dosarul Securității.

Nadia Comăneci este căsătorită de mai bine de 28 de ani. Ce diferență de vârstă există între gimnastă și soțul ei

Din anul 1996, Nadia Comăneci este căsătorită cu Bart Conner și au un copil pe nume Dylan Paul Conner, în vârstă de 18 ani. El este bărbatul care a ajutat-o pe gimnastă să-și schimbe complet viața. Abia ieșise dintr-o relație abuzivă și locuia cu familia unui antrenor român de rugby, Alexandru Ştefu.

Se cunoșteau de când erau adolescenți, se văzuseră prima oară când el avea 17 ani și era membru al echipei masculine de gimnastică din SUA, iar ea avea 14 ani. Soarta i-a făcut să se întâlnească la un concurs de gimnastică din New York.

Între Nadia Comăneci și soțul ei este o diferență de vârstă de 4 ani, ea având 62 de ani, iar el, 66 de ani. Nu a fost un impediment faptul că nu sunt chiar din aceeași generație. S-au ajutat mereu reciproc și locuiesc, de ani buni în Norman, un orășel de lângă Oklahoma City.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare