Giovanni Becali, asociat în firmat de impresariat care se ocupă de Valentin Mihăilă, a aflat direct de la medicii Parmei care e starea de sănătate a jucătorului de 24 de ani.
În minutul 88 al partidei Parma – Udinese, 2-3, internaționalul român în vârstă a părăsit terenul accidentat după ce s-a lovit genunchi în genunchi cu un adversar, fiind înlocuit de antrenorul Fabio Pecchia cu ivorianul Drissa Camara.
Becali spune că Mihăilă nu e grav
Inițial, în Italia s-a crezut că fostul jucător de la Universitatea Craiova este suspect de ruptură a ligamentelor încrucișate de la genunchi, ceea ce ar fi însemnat că el ar fi urmat să fie indisponibil posibil chiar până la finalul acestui sezon.
Giovanni Becali a anunţat că Mihăilă nu a păţit nimic grav şi că este vorba doar despre o simplă lovitură, care nu necesită o perioadă de repaus. Astfel s-au risipit emoţiile pentru Mircea Lucescu în ceea ce priveşte prezenţa lui la echipa naţională.
„E foarte bine, staţi liniştiţi. O simplă lovitură şi n-are nicio problemă. N-are absolut nicio problemă. E sănătos sută la sută”, a declarat Giovanni Becali pentru prosport.ro.
Fabio Pecchia, mulţumit de român
Antrenorul Parmei s-a declarat mulțumit de jocul prestat de Valentin Mihăilă până la momentul accidentării și a subliniat că este foarte important ca el să mențină și de acum înainte ritmul foarte bun setat în acest start de sezon.
„Valentin Mihăilă trebuie să o țină tot așa, întotdeauna este periculos atunci când atacă spațiile în viteză. Este capabil să găsească poarta cu regularitate și în Serie A. Schimbarea sa? A fost o lovitură”, a spus Fabio Pecchia.
Valentin Mihăilă a livrat o pasă decisivă în cinci meciuri jucate în toate competiţiile cu Parma, în acest sezon.