Cum a fost caracterizat Răzvan Marin de italieni după ce mijlocașul nostru a jucat în umilinţa suferită de Cagliari, 0-4, în faţa lui Napoli

Răzvan Marin a fost titular şi a jucat 77 de minute în umilinţa pe care echipa lui, Cagliari, a suferit-o pe teren propriu, 0-4 în faţa lui Napoli.

Internaționalul român a izbit transversala cu un șut de la aproximativ 25 de metri, în minutul 56, după ce inclusiv portarul Meret a șters balonul.

Răzvan Marin, cea mai mare notă de la Cagliari

Internaționalul român de 28 de ani a primit nota 6, cea mai mare de la formaţia lui. Cei de la tuttomercatoweb l-au lăudat pentru modul în care a reușit să joace atât mijlocaș ofensiv, cât și în fașa apărării.

”Oriunde l-ai pune, trece de la mijlocaș la regizor ca nimeni altul. Pierde mult prea multe mingi, dar din afara careului lovește bara transversală”, au scris jurnaliştii din Peninsulă.

În urma acestui rezultat, Napoli a urcat pe primul loc în Serie A, cu 9 puncte, la o lungime în fața lui Juventus. De partea cealaltă, Cagliari ocupă locul 19, penultimul, cu doar două puncte.

Vrea cu România la Cupa Mondială 2026

Răzvan Marin crede că visul românilor se poate îndeplini, iar naţionala să se califice la Cupa Mondială 2026.

„Asta ne dorim cu toții, imediat după Campionatul European noi am discutat, în Germania, că obiectivul nostru este calificarea la Campionatul Mondial.

De asta am venit aici, să câștigăm Liga Națiunilor, ne va ajuta să fim în urna a doua şi după aceea, în preliminarii, să reușim să ne calificăm. Bine, sună frumos România la Cupa Mondială. E o dorință foarte mare din partea tuturor. România nu a mai fost la un Mondial de 28 de ani.

Trebuie să fim acolo, muncim pentru asta și este visul oricăruia dintre noi. (n.r. – De ce este cea mai importantă competiție, Cupa Mondială?) Pentru că acolo se întâlnesc cele mai importante echipe din lume, cum este și Champions League la nivel de cluburi”, a spus Răzvan Marin pentru Antena Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare