În ultimul timp s-a discutat despre plecarea lui Constantin Grameni (21 de ani) de la Farul Constanța. Cu ocazia inaugurării noului hotel din Ovidiu, Gică Popescu a fost întrebat despre viitorul tânărului fotbalist de la malul mării.
Gică Popescu a vorbit despre viitorul lui Constantin Grameni
Încă din ianuarie 2021, Grameni este unul dintre pionii de bază ai lui Gheorghe Hagi. Cu toate acestea, contractul fotbalistului de 21 de ani mai este valabil până în iunie 2027.
Recent, s-a discutat despre o posibilă despărțire între Farul Constanța și Constantin Grameni. Prezent la inaugurarea noului hotel al Academiei Hagi, din Ovidiu, Gică Popescu a fost chestionat despre viitorul mijlocașului de la malul mării. Oficialul fostei campioane a precizat că fotbalistul și-a atins apogeul la gruparea constănțeană în clipa în care a câștigat SuperLiga României în stagiunea 2023/24.
„(n.r. Ar fi o pierdere să plece Grameni de la Farul?) Nu cred că poate face mai mult decât a făcut până acum. A avut o evoluție foarte bună în momentul în care a câștigat campionatul și noi atunci am crezut că se va transfera. Eu sper să meargă la un club care să-l propulseze chiar mai sus decât aici la Farul.” a spus Gică Popescu în cadrul unei conferințe de presă.
Gheorghe Hagi, discurs emoționant după finalizarea hotelului
Farul Constanța, alături de Academia Gheorghe Hagi au inaugurat hotelul și noile beneficii oferite de Baza Sportivă a Academiei Gheorghe Hagi.
Pentru acest proiect au fost investiți aproximativ 8 milioane de euro, iar acesta pare să fie unul de senzație. La acest eveniment, Hagi a ținut un discurs în care și-a găsit cu greu cuvintele pentru a-și exprima sentimentele față de clubul său de suflet.
„Întotdeauna ai nevoie de timp să construiești ceva puternic, trebuie să ai talent, jucători tineri… Chiar și jucătorul care are 35 de ani e tânăr. Ai putere. Eu mă duc la 60, văd că drumul se scurtează… va fi din ce în ce mai aproape (n.r. moartea), dar încă am entuziasm, sper să fac pentru Farul ce trebuie. De aici am plecat, Farul mi-a fost acasă și m-am întors să fac ceva pentru Farul.” a transmis Gheorghe Hagi, potrivit IamSport.ro.