„E puțin supărat, stresat” Adevărata stare a lui Ianis Hagi după momentele grele prin care trece în cariera de fotbalist

Ianis Hagi (25 de ani) se află într-un moment foarte greu în cariera sa. După revenirea sa în Scoția, la Rangers, fiul „Regelui” a fost întâmpinat de nenumărate vești mai puțin plăcute.

Virgil Ghiță, „Ianis e un băiat și un jucător extraordinar”

Odată ce s-a întors de la Alaves, „Prințul” a fost trimis la a doua echipă a formației din Scoția, iar tehnicianul Philippe Clement a anunțat că nu se va baza pe serviciile sale.

Chiar dacă nu are niciun meci la prima echipă a lui Rangers de la revenire, Mircea Lucescu (79 de ani) a luat decizia de a-l convoca pe Ianis Hagi la națională pentru meciurile din Liga Națiunilor cu Kosovo și Lituania. 

Aflat acolo, fiul „Regelui” este coleg de cameră cu Virgil Ghiță (26 de ani), fostul său coleg de la Viitorul. Fundașul central a fost întrebat despre situația lui Hagi Jr.. Fotbalistul de la Cracovia a dezvăluit ce ar trebui să facă acesta pentru a trece peste.

Nu mi-a povestit nimic concret. Își așteaptă rândul. E normal să ai grijă la ce spui, ce faci în momente de acest gen. Probabil e puțin supărat, stresat. Și eu aș fi la fel în locul lui. Cred însă că lucrurile se vor rezolva de la sine, fiindcă Ianis e un băiat și un jucător extraordinar. Va fi bine!

(n.r. Cum ai fi procedat?) Depinde de situație. Nu știu ce e în spate, ce oferte mai are pe masă, dacă își dorește sau nu să plece. În locul lui, aș fi luptat în primul rând să prind echipa, dar nu aș fi exclus nici să plec în altă parte.” a spus Virgil Ghiță, potrivit gsp.ro. 

Ianis Hagi a refuzat oferta FCSB-ului

După calificarea FCSB-ului în faza principală din Europa League, Gigi Becali a dezvăluit că vrea să-l aducă pe Ianis Hagi la campioana României. A transmis că va purta mai întâi o discuție cu Gică Hagi și va încerca să-l convingă pe managerul Farului că fiul său ar avea toate motivele să revină în Superliga.

„O să vorbesc mâine cu Gică, dacă vrea, facem o înțelegere. Uite, mă oblig să joace Ianis titular în toate cele 8 meciuri europene. Și Gică să hotărască schimbarea lui, să decidă el când iese de pe teren.”, a declarat Gigi Becali, la România Tv.

Acum, scoțienii anunță că Ianis Hagi a refuzat propunerea de a veni la FCSB și vrea să rămână la Rangers. Zilele trecute, Gică Hagi a anunțat, printre altele, că mijlocașul român va evolua în România doar pentru Farul, în contextul în care Rapid l-a dorit și ea pe fotbalist, însă fără succes.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare