Tottenham, cu Radu Drăgușin integralist, a pierdut în deplasare cu Newcastle United, scor 1-2, în etapa a treia din acest sezon de Premier League.
La finalul partidei de pe „St. James’ Park”, antrenorul Ange Postecoglou a apreciat că echipa sa a dominat în mare parte jocul, dar a plătit tribut faptului că a ratat destul de multe ocazii mari de gol.
Ange Postecoglou a apreciat că Tottenham a făcut un joc bun, chiar dacă a pierdut cu Newcastle United, cu Radu Drăgușin integralist
De asemenea, tehnicianul australian de origine greacă în vârstă de 59 de ani a ținut să spună că, în viziunea sa, rezultatele bune vor veni în scurt timp, dacă jucătorii săi vor continua să evolueze de maniera în care au făcut-o în acest joc pierdut cu Newcastle United.
„Povestea sezonului nostru până acum. Am jucat bine și am controlat meciul în cea mai mare parte. Ei au fost periculoși pe tranziție, dar chiar și așa am avut suficiente șanse să câștigăm meciul lejer.
Cred că ne-am descurcat cu tranzițiile. Golul pe care l-am primit în repriza secundă a venit dintr-o neglijență și ne-am pierdut concentrarea. Jocul trebuia să fie închis cu mult timp înainte de asta.
Ceea ce știu este că, dacă vom continua să jucăm așa, vom fi răsplătiți. Nu este o situație ușoară. În cea mai mare parte, m-am gândit că ne-am descurcat foarte bine. Modul în care am controlat meciul a fost foarte mulțumitor.
Frustrare mai mult decât orice altceva. Trei jocuri bune, dar fără rezultate care să reflecte asta”, a spus Ange Postecoglou la finalul meciului, citat de BBC Sport.
Antrenorului grupării din Nordul Londrei i s-a cerut demisia de către anumiți fani
Anterior acestor declarații, antrenorul lui Tottenham a fost criticat destul de dur pe platforma de socializare X, fostul Twitter, de către anumiți suporteri ai echipei londoneze, care i-au cerut inclusiv demisia.
„Urmează aceeași poveste din nou în acest sezon, nu? Nu sunt sigur ce trebuie să se schimbe și ce trebuie încercat în continuare”, „Vă urăsc mai mult decât veți putea crede vreodată”, „Ange afară”, „Ange trebuie să plece, nu este suficient de bun pentru acest nivel, aduceți-l înapoi pe Poch (n.r. Mauricio Pochettino), „Ange este atât de supraestimat, Tottenham nu se poate apăra”, „Jenant. Trebuie să ne descurcăm mai bine în fața porții” sau „Ce glumă, trebuie să fructificăm ocaziile și să marcăm mai multe goluri”, au fost unele dintre comentariile postate.