„Era” Marius Șumudică pare să fie una destul de dură! Rapid a anunțat o primă plecare din Giulești

Odată cu instalarea lui Marius Șumudică (53 de ani) pe banca tehnică, Rapid începe să prindă o formă mult mai bună. Totodată, noul antrenor vine și cu o listă cu oamenii de care nu mai are nevoie, așadar, astăzi s-a produs o primă plecare de la clublul din Giulești.

Bogdan Lobonț, OUT de la Rapid

În cele șapte partide disputate din noul sezon al Superligii României, Rapid a obținut o victorie, cinci remize și o înfrângere, acumulând doar opt puncte.

După instalarea lui Marius Șumudică ca antrenor principal la echipa alb-vișinie, clubul trece prin mici schimbări. Noul antrenor a venit cu propriul său staff, așadar, cei de la Rapid, prin vocea președintelui Viorel Moldovan, au anunțat că Bogdan Lobonț nu va rămâne la echipă.

Potrivit celor de la Fanatik, „Pisica” a semnat rezilierea cu Rapid în cursul zilei de vineri, cu o zi înainte de meciul giuleștenilor de pe ”Ion Oblemenco”, împotriva celor de la Universitatea Craiova.

În perioada august 2023 – mai 2024, Bogdan Lobonț a fost antrenor principal la Rapid, după plecarea lui Cristiano Bergodi.

Giuleștenii l-au cedat pe Gabriel Gheorghe în Liga a 2-a

Mijlocașul Gabriel Gheorghe, în vârstă de doar 17 ani, va îmbrăca tricoul celor de la FC Argeș. Tânărul jucător va juca pentru piteșteni până la finalul actualei stagiuni, sub formă de împrumut. Anunțul oficial cu privire la această mutare a fost făcut de clubul alb-vișiniu prin intermediul platformei Facebook.

Debutul lui la prima echipă a giuleștenilor s-a consemnat în octombrie 2022, atunci când a jucat contra celor de la Dumbrăvița, în Cupa României. S-a aflat pe teren și în acest sezon, în eșecul suferit de Rapid în derby-ul cu Petrolul (0-1), pe terenul „lupilor galbeni”.

În trecut, Gabriel Gheorghe s-a bucurat de cuvinte frumoase din partea lui Dumitru Dragomir, fostul conducător al Ligii Profesioniste de Fotbal. „Oracolul din Bălcești” a fost foarte încântat de calitățile mijlocașului, căruia i-a prevăzut un viitor strălucit.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare