Cristi Borcea le-a transmis şefilor lui Dinamo cum poate ajunge echipa în play-off. A numit şi singura formaţie ce aleargă spre titlu

Cristi Borcea, fostul preşedinte şi actionar al lui Dinamo, a vorbit despre șansele echipei de a ajuns în play-off. După 7 etape, „câinii” se clasează pe locul 3, cu 12 puncte.

Totuși, ar fi nevoie ca şefii roş-albilor să îndeplinească anumite condiţii.

Borcea crede că trebuie 2-3 transferuri

Fostul conducător din Ştefan cel mare este de părere că formația din „Ștefan cel Mare” mai are nevoie de doi sau trei fotbaliști de valoare, pentru a-și asigura un loc de play-off.

„Dacă mai achiziționează 2-3 jucători de valoare, Dinamo poate prinde play-off-ul. Jucători de valoare, care să facă diferența. Campionatul e foarte slab, nu slab.

Unirea Slobozia bate în deplasare, e un campionat foarte slab, cel mai slab de până acum, de când ma uit la fotbal. Spun că anul ăsta, CFR cu Dan Petrescu e principala favorită la titlu.

E singura echipă care joacă, aleargă. Sunt echipe care nu pot să alerge, asta e drama în Liga 1 în momentul de față”, a declarat Cristi Borcea pentru prosport.ro.

Borcea, așteptat la Dinamo

Ionuț Popa, președintele Clubului Sportiv Dinamo, a vorbit din nou despre posibilitatea ca echipa de fotbal din Liga 3, preluată recent de Florin Bratu la nivel de bancă tehnică, să fuzioneze cu formația din Superliga, antrenată de Zeljko Kopic.

„Fuziunea e imposibil de realizat acum, pentru că FC Dinamo e în insolvență. Fuziunea se va face însă. Nu avem niciun impediment în afară de insolvență. Am ajuns la un acord. Când vor ieși din insolvență, ne punem la masă și discutăm.

Fuziunea va oferi și o garanție a seriozității proiectului. Pentru mulți posibili investitori planează anumite suspiciuni cu privire la proiectul clubului din Liga 1, au fost certuri pe-acolo… Sunt prieten cu cei de la FC Dinamo, dar trebuie să stea departe de conflicte.

Această fuziune va regla situația, va fi un consiliu de administrație ferm, vor exista chestii predictibile: stadion nou, academie concretă, o echipă în Liga 1, fiecare știe cu ce vine, cu ce pleacă, atunci nu mai lași loc de interpretări.

Sunt sigur că vom readuce Dinamo unde îi e locul, în cupele europene și de data asta sper să-i îndeplinim și domnului Borcea visul, să ajungem în Liga Campionilor. Și sper ca și domnul Borcea să fie alături de noi.

În acest sezon, CS Dinamo din Liga 3 va funcționa practic ca o a doua echipă a clubului din Liga 1”, a spus Ionuț Popa, potrivit gsp.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare