Costel Gâlcă, verdict clar după victoria contra celor de la Gloria Buzău! Ce a spus antrenorul despre soarta vedetei din Bănie

Costel Gâlcă (52 de ani) a oferit o declarație, după Universitatea Craiova – Gloria Buzău 5-1, meci din etapa a șasea a acestei ediții a SuperLigii.

Printre altele, tehnicianul oltenilor a discutat despre plecarea lui Alexandru Crețu (32 de ani) și despre Alexandru Mitriță (29 de ani).

Costel Gâlcă, după Universitatea Craiova – Gloria Buzău 5-1: „Ne bucurăm de el cât o să putem” / „Crețu reprezintă o pierdere pentru noi”

Mijlocașul Alex Crețu va merge în Emiratele Arabe Unite, acolo unde va îmbrăca tricoul celor de la Al-Wahda.

Costel Gâlcă s-a declarat mulțumit de jocul prestat de craioveni contra nou-promovatei din Buzău. În urma succesului zdrobitor obținut pe teren propriu, Universitatea a rămas pe primul loc în ierarhia competiției interne. Experimentatul tehnician din Bănie și-a lăudat fotbaliștii, discutând la superlativ despre mai multe nume grele ale vestiarului.

La final, antrenorul de pe „Ion Oblemenco” a dat de înțeles că mai așteaptă întăriri, după care a abordat și situația lui Alex Mitriță, după ce Mihai Rotaru, patronul echipei, a afirmat că a primit mai multe oferte pentru jucătorul de profil ofensiv.

„Pe atitudine am pus accent înainte de meci. Bană s-a pregătit foarte bine, este un băiat care dă 100% la antrenament. Merita să aibă o șansă. Când spui Bancu-Mitriță (n.r. – banda stângă a Craiovei) este foarte greu să compari. Se cunosc de mulți ani și au o calitate individuală foarte bună. E ușor când ai asemenea jucători.

Sunt mulțumit de atitudinea echipei, acesta a fost cel mai important lucru. Am făcut un meci bun, am marcat mult. Am avut și alte șanse de a marca. Paradela e un jucător complet, face faza de atac și de apărare. Muncește foarte mult pentru echipă și are calitate, s-a văzut și în meciul acesta. O să mai vină jucători, nu putem să luăm orice jucător aflat în orice situație. Trebuie să alegem foarte bine.

Crețu reprezintă o pierdere pentru noi. A demonstrat-o și în meciurile în care a evoluat. A fost de multe ori decisiv și ne-a ajutat, era un jucător care se impunea la mijlocul terenului.

El (n.r. – Alex Mitriță) este la Craiova, e jucătorul nostru, ne bucurăm de el cât o să putem”, a transmis Costel Gâlcă, citat de Prima Sport.

Pe ce echipe de start au mizat Costel Gâlcă și Andrei Prepeliță în Bănie:

Universitatea Craiova (4-2-3-1): L. Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Sierra, Bancu (cpt.) – Oshima, Mekvabishvili – Bană, Mitriță, Paradela – Koljic
Rezerve: Lung jr. – Ndong, Căpățînă, Gașpăr, Zajkov, Badelj, Screciu, Houri, Mora, D. Barbu, Danciu, Baiaram
Absenți: Andrei Ivan, A. Crețu (suspendat)
Antrenor: Costel Gâlcă

Gloria Buzău (4-2-3-1): Răilean – Scheda, Turda, Dobrosavlevici, Sălceanu – Akhmatov, Canadija – Dr. Tescan, D. Benzar, Cr. Dumitru (cpt.) – Matos
Rezerve: Greab, Horeboiu – Tavares, Sg. Pîrvulescu, I. Gheorghe, Budescu, Călin, Mihaiu, Dr. Grigore, Prejmereanu, Al. Stan, Gladun
Absenți:
Antrenor: Andrei Prepeliță

Stadion: „Ion Oblemenco”
Arbitru: Roman George Cătălin (Timişoara). A1: Marinescu Vasile (Bucureşti), A2: Orbuleţ Mircea (Bucureşti)
Arbitru VAR: Kovacs Istvan (Carei). Arbitru AVAR: Omuţ Marius (Satu Mare)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare