Ilie Dumitrescu trage un semnal de alarmă, după ce a auzit că Darius Olaru e dorit de PSV Eindhoven! „Trebuie să se schimbe puțin”

În ultimul an, Darius Olaru (26 de ani) a avut parte de evoluții impresionante, așadar, cpăitanul lui FCSB este aproape de a prinde unde mega transfer.

Ilie Dumitrescu, avertisment pentru Darius Olaru

Sezonul anterior, Darius Olaru a avut parte de o evoluție constantă, iar în acest nou sezon, mijlocașul și-a continuat seria de jocuri bune.

Așadar, căpitanul FCSB ar fi intrat în vizorul celor de la PSV Eindhoven, echipa care a dominat sezonul precedent de Eredivisie și care va juca direct în grupele UEFA Champions League în acest an.

Pentru internaționalul român, campioana Olandei este gata să ofere nu mai puțin de cinci milioane de euro.

Odată ce a auzit vestea cea mare, Ilie Dumitrescu a oferit o reacție imediată și a venit cu un sfat pentru mijlocașul de 26 de ani.

Eu dacă aș fi scouter aș pune și o bilă neagră acolo. El când intră în posesie este ok. Este un jucător foarte bun care te ajută. Când se pierde mingea, nu prea are reacție. Nu poți să faci pasul așa în Olanda. Trebuie să se schimbe puțin. Acolo, rigorile sunt altele.

Vezi ce face concurența ta pe post și va trebui să joci la fel. Acolo nu o să mai fie un lider. Nu o să mai fie titular dacă pierde mingiile. Va fi ca oricare alt jucător de pe bancă.

El juca în fața apărării în trecut. A fost transferat din poziția asta de box-to-box, în ultimii 2 ani, în al doilea atacant, unde a a avut mai multe sarcini ofensive.

Eu l-am văzut în multe momente când nu reacționa la jocul fără minge. Asta nu e ok. Spun asta pentru că îi doresc binele.” a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Căpitanul Olaru, ultima afacere plănuită de Gigi Becali

Gigi Becali îl cumpăra la începutul anului 2020 pe Darius Olaru, de la Gaz Metan Mediaș, în schimbul sumei de 600.000 de euro. Acum, la 4 ani și jumătate de la transfer, patronul FCSB-ului vrea să-l cedeze pe căpitanul său pentru cel puțin 6 milioane de euro, adică o sumă de 10 ori mai mare decât cea plătită de el.

În cazul în care transferul se va realiza în cele din urmă, Gigi Becali ar da un nou tun financiar. Tot în această vară, FCSB l-a vândut și pe Florinel Coman și așteaptă peste 6 milioane de euro în schimbul său.

În trecut, ne reamintim despre vânzările unor fotbaliști precum Vlad Chiricheș, Nicolae Stanciu sau Dennis Man, în schimbul cărora Gigi Becali a încasat sume enorme. Totodată, afaceristul din Pipera a mai primit bani și de pe urma câștigării campionatului în sezonul trecut, dar și a participării în cupele europene sau vânzare a tichetelor.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare