Îl vor pe Alexi Pitu! Fotbalistul poate fi coleg cu un internațional român din noul sezon. Farul rămâne o variantă

La începutul anului 2023, Farul îl vindea pe Alexi Pitu (22 de ani) la Bordeaux, pentru două milioane de euro, iar francezii aveau mari așteptări de la internaționalul român.

Alexi Pitu, pe lista lui Erzurumspor

În cele din urmă însă, Pitu nu a reușit să se impună în Hexagon, iar cifrele sale au fost unele dezamăgitoare. Mai mult, Bordeaux a fost retrogradată în liga a treia din Franța, din cauza problemelor financiare, astfel că fotbalistul român a devenit liber de contract.

În ultimele zile, Alexi Pitu s-a antrenat alături de Farul, însă prioritatea sa este să continue în străinătate. Mijlocașul ar fi pe lista celor de la Erzurumspor, formație din eșalonul al doilea din Turcia.

Despre Erzurumspor s-a scris că îl dorește și pe Florin Niță, liber de contract în momentul de față. Rămâne de văzut dacă aceste mutări se vor concretiza, însă turcii anunță că în orele următoare vor fi dezvăluite transferurile pregătite de conducere pentru promovarea în prima ligă.

Farul îl așteaptă înapoi pe Alexi Pitu

”Nu l-am întrebat pe Gică de venirea lui Pitu la noi, dar știu că se antrenează cu echipa. Am zis și la Louis Munteanu. Dacă au posibilitatea să rămână afară și să se lupte la cel mai înalt nivel, să rămână.

Dacă nu, ultima variantă ar fi să te întorci acasă, unde ai demonstrat și ești așteptat. Eu cred că el cunoaște foarte bine echipa, a crescut aici, ar fi culmea să meargă la altă echipă din Superligă.

Din câte știți, Gică a sprijinit toți jucătorii Farului la greu. Să sperăm, totuși, că la el nu e nevoie”, a spus Ciprian Marica, potrivit iamsport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare