Avocatul care le reprezintă pe Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea, Sabin Gherdan, a oferit detalii de ultimă oră în legătură cu scandalul de la Jocurile Olimpice de la Paris.
Potrivit spuselor acestuia, ambele sportive din România ar putea obține medalia de bronz, în urma audierilor de la TAS.
Ana Bărbosu și Sabrina Voinea, medaliate în capitala Franței?
Reamintim că Ana Maria Bărbosu a încheiat pe poziția a patra finala la sol din cadrul acestei ediții a Jocurilor Olimpice, în timp ce Sabrina Voinea a terminat pe cinci.
Americanca Jordan Chiles a depus o contestație, astfel trecând pe ultima treaptă a podiumului, în detrimentul Anei Bărbosu.
Sabrina Voinea a fost depunctată pentru o greșeală inexistentă, iar Federația Română de Gimnastică s-a adresat în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, cerând trei medalii de bronz în proba de la sol, două pentru românce și una pentru Jordan Chiles.
Audierile au durat șapte ore, iar un verdict din partea TAS ar urma să vină astăzi, după ora 19:00, ora României. Sabin Gherdan, avocatul „tricolorelor”, este de părere că se poate ca cele două sportive din România să primească medalia de bronz, împreună cu americanca Jordan Chiles.
„Au fost șapte ore de audieri, iar verdictul îl vom avea după ora 19 în România. Două persoane au trecut prin audieri: antrenoarea sportivei americane și Donatella Sacchi, președinta comitetului tehnic feminin și șefa Superior Jury, care judecă fiecare contestație. Gimnastele nu au fost audiate.
Au existat la mijloc foarte multe chestiuni tehnice, dar veștile sunt îmbucurătoare. Toate scenariile sunt deschise, dar, după tot acest maraton, aș putea evalua că e teoretic posibil ca Sabrina Voinea și Ana Maria Bărbosu să obțină ambele bronzul”, a transmis Sabin Gherdan, conform celor de la gsp.ro.
Decizia TAS era așteptată vineri
În cursul zilei de vineri, 9 august, reprezentanții TAS au hotărât amânarea oferirii unui verdict în cazul scandalului izbucnit după desfășurarea finalei de la sol. Federația Internațională de Gimnastică (FIG) a cerut să-i fie permis să depună documentele mai târziu decât era stabilit inițial, astfel că decizia finală va fi luată astăzi.
Camelia Voinea, mama Sabrinei Voinea, a dorit să o retragă pe fiica sa din activitate, după tristul eveniment petrecut în „Orașul Luminilor”. La revenirea în România, tânăra sportivă a transmis că nu își dorește să renunțe la carieră, întrucât gimnastica este sportul său preferat.
„Vă mulțumesc în primul rând pentru că ați venit într-un număr atât de mare pentru a ne fi alături. Sper ca toată această problemă să se rezolve până la capăt, să ne bucurăm de un rezultat foarte bun, așa cum ne-am bucurat când am terminat exercițiile.
Sper să fie bine în continuare, îi felicit pe toți și vă mulțumesc pentru că ne-ați fost alături. Sunt mai ok, încerc să-mi revin pe parcurs, o să vorbesc și cu mama, o să ne luăm o vacanță și poate o să-mi revin, dar îmi doresc foarte mult să mi se dea dreptate.
Voi vorbi cu mama, eu îmi doresc să nu mă retrag și să continui cu gimnastica, pentru că este sportul meu preferat”, a spus Sabrina Voinea, conform TVR Info.