Încă o contesație depusă la TAS! Ana Bărbosu nu se dă bătută și luptă pentru dreptate. Când se vor afla deciziile finale

Finala probei de la sol de la JO 2024 continuă să fie subiect principal de discuție. După contestația depusă de Sabrina Voinea (17 ani) la TAS, acum a venit rândul gimnastei Ana Bărbosu (18 ani).

Ana Bărbosu a depus contestație la TAS

După demonstrația de la finala de la sol, Ana Bărbosu s-a bucurat de câteva zeci de secunde de medalia de bronz obținută. Însă SUA a depus contestație pentru punctajul obținut de Jordan Chiles, iar totul s-a întors la 180 de grade.

Sportiva americancă a urcat pe locul 3, cu 13.766, iar Ana Bărbosu și Sabrina Voinea au coborât pe 4, respectiv 5, având același punctaj, 13.700.

După toate cele întâmplate, ambele gimnaste din România au depus contestație la TAS și se luptă pentru dreptatea și meritul lor.

După toată povestea știută despre situația Sabrinei Voinea, Cristian Jura, președintele Tribunalului Român de Arbitraj Sportiv, a anunțat că și Ana Bărbosu a depus contestație la TAS pentru nota de dificultate primită (5.800).

Să știți că sunt două contestații depuse. Una pe nota de la dificultate a Anei Mariei Bărbosu și a doua pe povestea cu călcâiul a Sabrinei Voinea. Eu cred că a doua, cel puțin, va fi destul de clară. Probatoriul este foarte bine întemeiat. Bazat pe filmări, pe fotografii, chestii care sunt greu de combătut. Da, vă pot confirma asta (n.r – că și Ana Bărbosu a depus contestație la TAS). Poate a fost mai discretă.” a dezvăluit Cristian Jura, pentru Golazo.

Când vor primi Sabrina Voinea și Ana Bărbosu verdictul final

Un verdict din partea TAS pentru Ana Bărbosu și Sabrina Voinea ar putea veni chiar în cursul zilei de astăzi. 

Această divizie ad-hoc, ce analizează cu celeritate cazurile, și le judecă acolo unde are competența, sunt soluționate pe durata Jocurilor Olimpice. Sunt termene foarte scurte. Practic, din momentul în care decizi să faci o contestație, un apel, sunt 24 de ore.

Dar, în funcție de probatoriu, de ceea ce se cere, de complexitate, ar mai putea fi prelungit acest termen cu încă 24 de ore. Însă nu mai departe de ultima zi a Jocurilor Olimpice. Pentru că apoi divizia ad-hoc de la Paris nu mai funcționează, este dizolvată.” a mai spus Cristina Jura, pentru sursa citată.

Mama Sabrinei Voinea continuă lupta pentru dreptate

Camelia Voinea, mama Sabrinei Voinea, a revenit ieri în țară alături de fiica sa, după participarea tinerei sportive la Jocurile Olimpice de la Paris.

Mama gimnastei s-a adresat celor de la TAS, împreună cu Federația Română de Gimnastică, cautând dreptate pentru Sabrina. După cum era de așteptat, spiritul protectiv pe care numai mamele știu să îl etaleze a ieșit la iveală. Camelia Voinea va face totul pentru fata ei.

„Au făcut o mare prostie și nici eu și nici Sabrina nu vom renunța până nu se va face dreptate. Se și vede pe fețele noastre că încă nu ne-am revenit. Eu sunt optimistă de fel, sperăm că se va face dreptate. Ați văzut exact acea nedreptate, faptul că au vrut să credem că România este mică. Dar noi, sportivii și românii, suntem puternici și nu vom lăsa lucrurile așa”, a transmis Camelia Voinea, la revenirea în România.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare