În cursul zilei de miercuri, 7 august, a fost anunțată revenirea lui Florin Tănase (29 de ani) la FCSB.
Gigi Becali a reușit să își îndeplinească una dintre cele mai mari dorințe din această fereastră de mercato, după lungi discuții cu internaționalul român.
Întoarcerea lui Florin Tănase, prezentată în mod oficial de FCSB
În urmă cu doar câteva clipe, cei de la FCSB au făcut anunțul cu privire la acordul dintre cele două părți, prin intermediul paginii oficiale de Facebook a roș-albaștrilor.
„Bine ai revenit, Florin Tănase!
FCSB anunță că Florin Tănase este noul jucător al clubului nostru.
Este a doua oară când atacantul în vârstă de 29 de ani semnează cu clubul nostru, după ce a petrecut alți șase ani la Campionii României, între august 2016 și august 2022.
În precedenta sa aventură în tricoul roș-albastru, Florin a fost căpitanul echipei, a evoluat în 228 de partide, a înscris 83 de goluri (fiind golgheterul României în sezonul 2021-2022) și a reușit 41 de assisturi. De asemenea, are în palmares Cupa României, pe care a obținut-o în 2020.
Clubul nostru îi urează Bun venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!”, au transmis campionii României.
Gigi Becali îi oferă un salariu colosal lui Florin Tănase. Totuși, înțelegerea dintre cei doi este puțin mai complicată
După plecarea sa din zona Golfului, „Tase” a vrut să prindă un transfer într-un campionat de top de pe mapamond. Norocul nu i-a surâs, însă a avut întotdeauna la dispoziție varianta de a reveni la FCSB. Salariul acestuia va fi unul uriaș, de 29.000 de euro pe lună, adică 350.000 de euro pe an, conform spuselor patronului.
„Îi dau pe lună 29.000 de euro, 350.000 de euro pe an. Va avea bonusuri mari, îți dai seama, dar nu vreau să le spun. Nu trebuie să le spun. Eu nu i-am dat un salariu foarte mare ca să fie apropiat.
A semnat pe doi ani. Poate pleca oricând vrea el. Dacă pleacă atunci când vrea el, dă banii înapoi. Toți banii pe care i-a încasat.
Nu i-am pus clauză de un milion de euro, ci doar dă banii înapoi. Dacă vrea să plece și o echipă îi dă două milioane de euro salariu, dă și tu 600.000, 700.000″, a declarat Gigi Becali, pentru cei de la Fanatik.