Ionuț Radu și-a ales echipa! Inter negociază intens plecarea portarului român

Ionuț Radu (27 de ani) își pregătește plecarea de la Inter și este doar o chestiune de ore până când va fi perfectat transferul său.

Inter și Strasbourg, negocieri finale pentru Ionuț Radu

A fost o vară plină pentru Ionuț Radu, portarul care a fost „transferat” peste tot. S-a vorbit despre oferte din Turcia, Arabia Saudită, Italia, Spania sau Franța, iar, în cele din urmă, goalkeeper-ul va ajunge în Hexagon, acolo unde a mai evoluat pentru Auxerre.

Potrivit jurnalistului Nicolo Schira, Inter negociază intens cu Strasbourg transferul lui Ionuț Radu și sunt șanse mari ca mutarea să se concretizeze dintr-un moment în altul. Italienii anunță că portarul român și-a dat acceptul să plece de la campioana din Serie A și vrea să-și relanseze cariera, după ce a stagnat în ultima vreme.

În ultimul sezon din Ligue 1, Strasbourg a încheiat pe locul 13 în clasament.

Trecut pe la FCSB și Dinamo, Ionuț Radu a ajuns în Italia în anul 2013, la Pergolettese Youth. Ulterior, portarul a fost transferat de Inter Milano și a fost împrumutat de-a lungul anilor la formații precum Avellino, Genoa, Parma, Cremonese, Auxerre sau Bournemouth.

Ionuț Radu, salariu uriaș la Inter

După interesul mai multor echipe pentru Ionuț Radu, recent a venit rândul celor de la Sampdoria să se intereseze de serviciile portarului român. Oficialii clubului au aflat că goalkeeper-ul încasează un salariu anual de 2.2 milioane de euro anual la Inter și au catalogat acest lucru ca fiind o problemă.

Rămâne de văzut dacă Sampdoria va încerca să negocieze cu Ionuț Radu sau va renunța rapid la ideea de a-l aduce pe portarul român. O altă variantă ar fi aceea a unui împrumut, iar Inter să plătească jumătate din salariul fotbalistului, un lucru greu de crezut însă la ora actuală.

Radu câștigă 2,2 milioane. Inter trebuie să acopere jumătate din salariu. Chichizola este prima alegere a Sampdoriei, dar Parma nu vrea să-l vândă„, a scris jurnalistul Nicolo Schira.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare