Pan Zhanle (20 de ani), cu care David Popovici (19 ani) s-a duelat la Jocurile Olimpice de la Paris, este primul înotător din istoria natației care a izbutit să coboare sub 46 de secunde în proba de 100 de metri.
Chinezul a reușit această performanță colosală în proba de ștafetă 4×100 de metri mixt din capitala Franței. Totuși, recordul său nu va fi contorizat.
Adversarul lui David Popovici a scris istorie în capitala Hexagonului
Ștafeta Chinei a pus mâna pe aurul olimpic, dispunând de un timp de 3:27.46. Performanța asiaticilor este demnă de aplaudat, mai ales că au obținut victoria în fața americanilor, care s-au mulțumit cu argintul. Înotătorii francezi s-au clasat pe ultima poziție a podiumului.
Xu Jiayu, Qin Haiyang, Sun Jiajun și Pan Zhanle au concurat pentru China, cele patru stiluri puse în scenă fiind „spate”, „bras”, „fluture” și „liber”.
Cel din urmă menționat a fost ultimul care a intrat în bazin pentru chinezi. Nu a luat startul de pe platformă, astfel că timpul său nu poate fi înregistrat ca record mondial în mod oficial. Cu toate acestea, performanța sa istorică nu poate fi trecută cu vederea.
Zhanle, campion în proba de 100 de metri liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, cursă pe care David Popovici a încheiat-o cu medalia de bronz la gât, și-a început prestația de la 4×100 de metri mixt de pe poziția a treia. A parcurs primii 50 de metri în 21.57 secunde, izbutind să recupereze un loc. A ajuns în frunte pe final, iar China a triumfat în fața celor din SUA. Este pentru prima dată în istorie când americanii nu se impun în această probă, care a fost introdusă în programul olimpic în 1960.
- Pentru Statele Unite ale Americii au concurat Ryan Murphy, Nic Fink, Caeleb Dressel și Hunter Armstrong.
După ce a luat aurul în proba de 100 de metri liber, Pan Zhanle a fost acuzat că a trișat
Cursa pe care a reușit-o chinezul în finala de 100 de metri liber, la care a participat și David Popovici, i-a ridicat semne de întrebare unui cunoscut antrenor al natației internaționale.
Australianul Brett Hawke l-a bănuit pe Pan Zhanle de dopaj. După cum era normal, sportivul din Asia a răspuns acuzațiilor, declarându-se extrem de supărat din cauza poziției pe care a adoptat-o tehnicianul în acest context.
În noaptea dinaintea acelei finale a fost supus unui test antidoping, iar rezultatul a fost unul negativ, potrivit spuselor sale.
„După ștafetă, testul antidoping a durat până la ora 02:30 dimineața. Nu am dormit bine. Când am ajuns la arenă, nu mă simțeam deloc bine. Nu m-au afectat testele, nu mă deranjează. Sunt parte din reguli”, a spus Pan Zhanle, potrivit english.news.cn.