Sâmbătă, 3 august, Universitatea Craiova a făcut un anunț trist pe contul oficial.
Tatăl lui Nicușor Bancu s-a stins din viață
Cu o zi înaintea meciului cu Petrolul Ploiești, Nicușor Bancu a primit o veste cumplită. Căpitanul Universității Craiova a rămas fără tată, iar informațiile apărute sunt unele de-a dreptul îngrozitoare.
Concret, tatăl lui Nicușor Bancu ar fi fost găsit spânzurat în locuița sa din localitatea Crâmpoia, judeţul Olt, conform realitateaoltului.ro. Cristi Bancu avea 61 de ani și se confrunta cu anumite probleme de sănătate, printre care și depresia.
În toamna anului 2021, tatăl lui Nicușor Bancu a suferit un atac cerebral și a fost internat mai multe zile în spital pentru a-și reveni. Acum, părintele fotbalistului a încetat din viață și rămâne de văzut dacă fundașul stânga va evolua în meciul de mâine seara.
„Veste tristă astăzi. Tatăl lui Nicușor Bancu s-a stins din viață. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Suntem alături de căpitanul nostru în aceste momente grele pentru el„, a transmis Universitatea Craiova.
Mihai Rotaru nu e supărat pe Costel Gâlcă: „A avut ghinion în aceste meciuri”
Sosit la jumătatea lunii aprilie pe banca celor de la Universitatea Craiova, Costel Gâlcă și-a trecut în cont prima nereușită la conducerea oltenilor. Eliminarea din Conference League nu i-a fost însă imputată de către Mihai Rotaru, care a fost întrebat direct despre viitorul antrenorului în Bănie.
Totodată, Mihai Rotaru a avut un mesaj clar pentru toată lumea și a transmis că vrea concentrare maximă pe competițiile interne din momentul de față.
„Acum ne apucăm de treabă, până acum ne-am lins rănile. Am simţit că puteam mai mult, dar nu s-a văzut şi pe tabelă. Suntem supăraţi, dar trebuie să vedem ce ne-a lipsit. Am dat trei goluri, ne-am făcut datoria. Dar când luăm două goluri din out…ceea ce e trist, nu e prima dată când se întâmplă.
Va trage concluziile Costel Gâlcă. Partea bună e că am dominat jocul, dar rămânem acasă. Dacă acesta ar fi sacrificiul Anei lui Manole…aş da oricând o calificare în schimbul unui titlu în Bănie.
Dacă m-aţi fi întrebat înainte de meci, pierdem calificarea dar luăm campionatul, aş fi zis da! Vrem să ne câştigăm meciurile, să strângem punctele. Nu pune nimeni presiune pe nimeni, trebuie să ne pregătim pentru meciuri, pentru Cupa României. Noi trebuie să ne concentrăm pe campionat şi pe Cupa României.
(n.r. dacă este mulţumit de Gâlcă) Da, bineînţeles, cred că a avut ghinion în aceste meciuri. Am rămas în zece, calificarea s-a jucat în tur”, a declarat Mihai Rotaru, conform fanatik.ro.