Scandal între foștii dinamoviști: ”Nu a gândit când a vorbit!”

Adrian Mutu (45 de ani) îi răspunde dur lui Mircea Rednic (62 de ani), după ce antrenorul celor de la UTA Arad a susținut că fostul mare atacant nu ar merita să preia echipa națională în acest moment al carierei.

Plecarea lui Edi Iordănescu de la conducerea naționalei a dat naștere unui mic război în fotbalul intern. Cum Răzvan Burleanu și compania au fost refuzați de Gică Hagi, iar numirea noului selecționer întârzie, Mircea Rednic a lansat un atac la adresa lui Adi Mutu. ”Briliantul” este văzut de mulți ca cel mai potrivit urmaș al lui Edi Iordănescu. Fostul mare atacant nu a lăsat netaxată ieșirea ”Puriului”. Cei doi au apărat în trecut tricoul lui Dinamo și sunt văzuți ca figuri emblematice ale clubului din Ștefan cel Mare.

Mutu, replică dură pentru Mircea Rednic

Adi Mutu este pe lista celor de la FRF ca posibil succesor al lui Edi Iordănescu. Fostul selecționer al naționalei de tineret nu este văzut însă cu ochi buni de Mircea Rednic. Acesta îl arată cu degetul pe fostul atacant, despre care spune că profită de relațiile pe care le-ar avea în cadrul federației.

Mutu îl pune la punct pe cel supranumit ”Strâmbul”: ”Să nu se folosească de numele meu”. ”Nu știu, întrebați-l pe el. Eu am vorbit, i-am trimis mesaj. Mi-a și răspuns. A zis că se referea la antrenori acum. Înțeleg că e mai bătrân decât mine. A câștigat campionatul, e de 20 de ani antrenor, eu sunt doar de șase.

Dar nu îi dă niciun drept să aibă lipsă de respect, profesionalism, colegialitate și diplomație. I-am spus lucrurile astea în față, i le spun și public. Cred că între noi, colegii antrenori, trebuie să existe diplomație.

Indiferent dacă vrei să îți expui punctul de vedere, îl spui, ești liber, dar nu mă ataca pe mine când încerci să pui punctul pe ‘i’ în alte lucruri. Lasă-mă pe mine în afara ecuației tale. Vorbește, dar nu te folosi de mine, de numele meu pentru a îți expune punctul de vedere.

Nu i-o zic doar lui Mircea Rednic, ci tuturor care fac lucrurile astea. Am rămas mirat. Nu înțelegeam de unde până unde întru eu în ecuația asta. Faptul că numele meu se află pe această listă, trebuie să spun că nu e vina mea”, a reacționat Mutu pentru Fanatik.

”Rednic nici măcar nu mă cunoaște”

”Faptul că ție nu îți convine că numele meu e acolo, nu e vina mea. Când ai un punct de vedere, nu e normal să te folosești de altcineva. Să dai în altcineva pentru a te expune și a arăta valoarea. Probabil Mircea Rednic știe, dar probabil nu a gândit când a vorbit.

Nu și-a cerut scuze. Nici nu aveam pretenția asta. E mai în vârstă, probabil așa vede lucrurile el. Rednic face lucrurile astea și a mai făcut. O dată a zis de mine că m-a avut ca jucător. Nici măcar nu mă cunoaște ca om, mă cunoaște foarte puțin. Nu m-ai avut ca jucător. Când m-a avut el pe mine ca jucător? Când eu am plecat în 2000? Probabil nu mai ține minte. De câte ori l-am văzut, l-am respectat și îl respect în continuare. Îi respect opinia, dar nu te lega de mine“, a mai spus Adrian Mutu.

Rednic, atac la adresa lui Adi Mutu

Mircea Rednic nu înțelege cum poate Mutu să fie pe lista lui Răzvan Burleanu, deși nu are nicio performanță ca antrenor.

„Trebuie să vină un antrenor care să accepte sfaturile lui Stoichiță, să-i accepți și pe Constantinovici, pe Jerry Gane… Niște chestii, niște compromisuri. E greu!

Nu înțep pe nimeni. Asta simt! Eu sunt realist. Acolo sunt niște lucruri clare care au fost și în perioada lui Mircea Sandu! Acolo se formase un grup și nu puteai să intri.

Oamenii au avut rezultate și ei decid, ei răspund. Dar mai mult ca sigur vor alege un antrenor pe plăcerea lor. Niciodată n-am fost frustrat. Sunt câțiva care nu mă acceptă acolo. Luat ca performanțe, Mutu se poate compara cu mine? Hagi are două campionate cu aceeași echipă, eu am cu Rapid și cu Dinamo”, potrivit Gsp.

  • 2 titluri a câștigat Mircea Rednic, unul cu Rapid și unul cu Dinamo.

Eu am mai spus-o. Ar trebui dată o șansă lui Marius Șumudică, Dorinel Munteanu sau Mircea Rednic. Au câștigat campionate, au antrenat în străinătate. Din punct de vedere al valorii de antrenor, nu se compară niciunul cu Mutu. El a fost un mare jucător, dar ca antrenor încă nu a dovedit
Duckadam, pentru Sport pe Surse.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare