Cum şi-ar pregăti Gică Hagi plecarea de la Farul. Vrea să lase echipa pe mâna unui fost mare internaţional. Nu Adrian Mutu ar fi alesul

Gică Hagi i-ar fi promis lui Răzvan Burleanu că-i va oferi un răspuns final în privinţa ofertei de a prelua echipa naţională după meciul Farului cu FC Botoşani, care se joacă duminică, pe 28 iulie, începând cu ora 19:00, la Ovidiu.

În cazul în care va accepta propunerea Federației, „Regele” şi-a pregătit succesorul pe banca Farului. Dacă iniţial s-a vorbit despre Adrian Mutu, acum un alt mare fost internaţional ar fi în pole-position: Cristi Chivu.

Chivu are experienţă cu tinerii

Marele avantaj al lui Cristi Chivu este că a lucrat cu jucătorii tineri și s-a format ca antrenor la un club mare din fotbalul profesionist, conform gsp.ro.

Astfel, Hagi ar lăsa echipa pe mâini sigure, singura problemă de rezolvat rămânând cedarea acțiunilor de la Farul, pentru a evita un conflict de interese.

Hagi, în continuare misterios

Gică Hagi este principala țintă a federalilor pentru poziția de selecționer, în urma despărțirii de Edi Iordănescu. S-au purtat deja discuții între cele două părți, însă momentan nimic nu s-a concretizat.

„Regele” a transmis că Răzvan Burleanu va primi răspunsul său după duelul dintre Farul și FC Botoșani, din etapa cu numărul trei a campionatului.

„Nu știu, vom vedea. Vorbim de meciul cu Botoșani. După meciul cu Botoșani, cu siguranță voi anunța decizia pe care am luat-o”, a declarat Gică Hagi.

„E un meci important. Hai să ne concentrăm și după meci veți auzi în ce direcție merg, dar, vă dați seama, e un proiect important la Constanța”, a adăugat Gică Hagi, la conferința de presă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare