Așa cum era și firesc să se întâmple, Dan Petrescu s-a declarat în sfârșit mulțumit de jocul prestat de echipa sa, la finalul partidei Neman Grodno – CFR Cluj 0-5, returul manșei secunde preliminare din Conference League.
Totuși, mai mult în glumă bineînțeles, cel poreclit „Bursucul” a găsit și un aspect negativ, reprezentat de faptul că există un oarecare risc ca jucătorii săi să își fi „consumat” toate golurile pentru această perioadă, așa cum se spune în fotbalul românesc, în acest joc disputat în Ungaria.
Dan Petrescu, savuros după Neman Grodno – CFR Cluj 0-5: „Poate trebuia să mai lăsăm goluri și pentru alte meciuri”
Pe de altă parte, fostul fundaș dreapta a dorit să scoată în evidență în mod special prestația avută în acest meci de atacantul Daniel Bîrligea, cel care a semnat o dublă, iar unul dintre goluri a fost cu adevărat superb, marcat cu un lob elegant de la circa 25 de metri de poarta adversă.
„După două meciuri fără gol marcat eram toţi sub presiune. Am fost foarte concentraţi, am intrat bine în meci. Chiar dacă am bătut cu 5-0, scorul nu arată diferenţa dintre noi şi ei. Am avut şi puţin noroc în prima repriză, au avut şi ei nişte ocazii.
Primul gol a fost cel mai important, mai ales că în ultimele două meciuri nu am marcat. A fost şi din fază fixă, ne-am bucurat foarte mult. Dani (n.r. Daniel Bîrligea) a marcat două goluri extraordinare şi pe final era mai uşor să joci când ai 3-0, 4-0.
Puteam să jucăm şi mai bine în repriza a doua, dar dacă am bătut cu 5-0 e greu să mai zic ceva de cineva. Eu vreau mereu să fie totul perfect, dar 5-0 e 5-0. Poate am marcat prea multe goluri, trebuia să mai lăsăm şi pentru alte meciuri.
„Bursucul”, încântat de prestația lui Daniel Bîrligea, autorul unei duble în Ungaria
Bîrligea e un jucător fantastic, astăzi (n.r. joi, 1 august) a demonstrat-o. El a fost acolo şi a marcat. Acum va fi concurenţă mai mare şi pentru el, cu Postolachi, cu Michael şi Louis Munteanu. Cred că arătăm mai bine ca lot acum”, a spus Dan Petrescu la finalul meciului Neman Grodno – CFR Cluj 0-5, citat de digisport.ro.
În turul trei preliminar din Conference League, CFR Cluj se va duela cu israelienii de la Maccabi Petah Tikva. Meciul tur a fost programat să se dispute joi, 8 august, cu echipa din „Țara Sfântă” în postură de gazdă, cel mai probabil în Bulgaria, la Sofia, în vreme ce returul se va juca o săptămână mai târziu, pe 15 august, în Gruia.