El este eroul de la FCSB! William Baeten, în culmea fericirii după golul victoriei din returul cu Maccabi Tel-Aviv! „Cea mai frumoasă seară din cariera mea”

După 90 de minute tensionate, FCSB a reușit să se califice în turul 3 al preliminariilor Champions League. Golul victoriei a fost marcat de William Baeten (27 de ani), în minutul 90+3.

William Baeten, „Sentimentul este de nedescris!”

În meciul contra lui Maccabi Tel-Aviv, Gigi Becali (66 de ani) a realizat schimbările care i-au adus victoria. Faza golului din minutul 90+3 a fost creată de jucătorii abia intrați. Daniel Popa a venit cu pasa decisivă a golului marcat de William Baeten.

La finalul partidei, William Baeten a vorbit despre valul de sentimente prin care a trecut odată ce a văzut ca mingea a intrat în poartă.

„Am intrat pe teren în repriza a doua destul de greu pentru că, să fiu sincer, nu sunt la sută la sută din punct de vedere fizic. Am dat tot ce am avut pentru echipă și a fost extraordinar să marchez golul victoriei în ultimul minut. Sentimentul este de nedescris!

Sunt foarte fericit că am ajutat echipa să se califice în runda următor. A fost incredibil și este de departe cea mai frumoasă seară din cariera mea.

Am văzut contraatacul și am alergat dintr-o parte în alta, de parcă viața mea ar fi depins de asta. Nu m-am gândit de două ori, am șutat și-a fost gol, mingea a intrat în poartă. A fost un sentiment incredibil să sărbătoresc cu colegii mei din echipă. Chiar dacă a fost primul meu gol, a fost unul destul de important și am reușit să trecem mai departe.” a declarat Baeten, potrivit GSP.

Vin banii în conturile lui Gigi Becali

Odată cu victoria împotriva celor de la Maccabi Tel Aviv, FCSB și-a mai asigurat suma de 550.000 de euro din partea UEFA. Până acum, campioana României a încasat din partea forului european nu mai puțin de un milion de euro, în timp ce alte 3 milioane de euro ar urma să ajungă în conturile lui Gigi Becali, dacă va fi eliminată din turul trei preliminar.

Suma crește simțitor însă dacă FCSB ajunge în grupele Champions League. Spre deosebire de cele 4 milioane de euro, atât cât ar primi campioana României dacă ajunge în Europa League sau Conference League, Gigi Becali ar ajunge undeva la peste 20 de milioane de euro, bani proveniți din premiile acordate de UEFA.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare