Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova, a oferit o declarație după victoria obținută de juveți în Gruia, contra CFR-ului, în etapa a treia a SuperLigii.
Oaspeții s-au impus cu scorul de 2-0, după golurile marcate de Koljic (minutul 52) și Mitriță (minutul 90+5).
Mihai Rotaru, după CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-2: „Sunt convins că putem întoarce rezultatul cu Maribor”
Preocuparea principală a omului de afaceri de la „cârma” echipei de pe „Ion Oblemenco” este reprezentată de returul cu Maribor, din preliminariile Conference League. După victoria de pe terenul ardelenilor lui Dan Petrescu, Mihai Rotaru a subliniat faptul că este nevoie de concentrare maximă pentru obținerea calificării, după ce slovenii au dispus de olteni cu 2-0 în tur.
Ulterior, patronul celor de la Universitatea Craiova a abordat și posibilitatea ca „Regele” Hagi să devină selecționerul naționalei României.
„Pentru noi, cel mai important meci este cel cu Maribor. Sunt convins că putem întoarce rezultatul. Trebuie să dăm tot cu toții, de la șofer până la jucători. Contăm pe sprijinul suporterilor, vom da drumul și Peluzei Sud. Avem nevoie de calificare. Nu am un număr oficial de bilete vândute momentan. Începe operațiunea Maribor.
Oricare dintre cei din seara asta poate fi titular cu Maribor. Nu cred că este vreunul 100% rezervă. Cred că mister a făcut un mix în seara asta. Și a ieșit. Avem mult timp de când nu pierdem cu CFR Cluj.
(n.r. – despre roșul luat de Denil Maldonado cu Maribor) Suntem supărați, pentru că Maldonado este un jucător valoros și a gestionat prost faza. Paradela a dat totul.
(n.r. – despre ratările lui Alex Mitriță) Sigur că te enervezi când ratează un jucător, nu contează că e vorba de Mitriță.
Pentru noi, eliminarea din cupele europene nu este o opțiune plauzibilă. Nu trebuie să faceți prea mari exerciții de logică. Am luat roșu și din această cauză am fost înfrânți de Maribor.
Gică Hagi iubește România. Va face tot posibilul ca România să meargă mai departe. Cred că Gică Hagi este o opțiune foarte bună, la fel ca Mutu, Chivu, Rădoi, Răzvan și Mircea Lucescu sau Ladislau Boloni. Nu va defavoriza echipa de club”, a transmis Mihai Rotaru, citat de Digi Sport.