Rămâne Gică Hagi şi fără Dina Grameni? Căpitanul marinarilor, mărturisire sinceră după Oţelul – Farul, 0-0

Oţelul şi Farul au terminat scor egal, 0-0, în ultimul meci din etapa a 2-a din Superligă. Elevii lui Gică Hagi au controlat jocul, însă au fost neclari în faţa porţii.

Dina Grameni, căpitanul celor de la Farul, a avut mărturisire sinceră după meciul de la Galaţi.

Grameni ar putea pleca de la Farul

Jucătorul în vârstă de 21 de ani nu a ascuns faptul că se gândește la următorul pas din cariera sa.

”Față de meciul trecut, cred că a fost o îmbunătățire a jocului. Dar nu avem cum să fim mulțumiți dacă nu am marcat. O să muncim în continuare, vrem șase puncte în următoarele două meciuri.

Cred că e și puțină neșansă. La antrenament muncim mult. Se ratează, se întâmplă. E important și că ajungem în acel punct. Cred că vor veni și golurile.

Se simte (n.r. lipsa lui Louis Munteanu). Eu jucând cu el de la 7-8 ani, aveam foarte multe relații de joc. Știam dinainte unde se demarcă. Mie îmi lipsește. Nu putem să ne plângem, Louis e acum la Fiorentina.

(n.r. despre plecarea de la Farul) Nu știu cum să răspund. Eu am spus-o mereu. Orice jucător din SuperLiga vrea să facă pasul în străinătate, într-un campionat tare. Eu asta îmi doresc.

Dacă se va întâmpla mai repede, vedem. Eu sunt pregătit să fac pasul. Dacă nu va fi, asta e. Sunt la clubul pe care îl iubesc”, a spus Dina Grameni.

Oțelul Galaţi – Farul Constanţa 0-0 | Echipele de start:

Oțelul Galați (4-3-3): I. Popescu – Adăscăliței, Cisse, Stefanovic, S. Rus – Cisotti, Zivulic, J. Pedro – Frederic, A. Pop, Duric
Rezerve: Kovalov, I. Neagu, Teles, Zhelev, Gomes Silva, Farcaș, Yabre, N. Roșu, Gallo, Hofman, Chira, Juric
Antrenor: Dorinel Munteanu

Farul (4-3-3): Buzbuchi – Sîrbu, M. Popescu, G. Marins, Cr. Ganea – Vînă, Queiros, Grameni – G. Iancu, Rivaldinho, Grigoryan
Rezerve: Ducan, Grosu, Dănuleasa, Nedelcu, N. Popescu, Casap, A. Ciobanu, Doicaru, A. Stoian, Andronache, Dican, Radaslavescu
Antrenor: Gheorghe Hagi

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare