Kylian Mbappe e doar începutul. Real Madrid negociază, în secret, transferul unui star din Premier League

Kylian Mbappe (25 de ani) a fost prezentat oficial la Real Madrid, marţi, în cadrul unui eveniment cu totul special organizat pe Santiago Bernabeu.

Aproximativ 80.000 de suporteri s-au îngrămădit să vadă direct de la fața locului momentul mult așteptat. Starul francez a avut o surpriză pentru suporterii aflați în tribune și a vorbit în limba spaniolă.

Urmează Trent Alexander-Arnold

Presa internaţională scrie că aducerea lui Kylian Mbappe la Real Madrid reprezintă doar începutul şi că Florentino Perez pregăteşte o nouă eră galactică.

Trent Alexander-Arnold (25 de ani) a intrat în ultimul an de contract cu Liverpool, iar presa internațională vorbește despre interesul campioanei din Spania pentru fundașul britanic.

Internaționalul englez de 70 de milioane de euro de la Liverpool pare varianta ideală pentru clubul de pe Santiago Bernabeu.

Mbappe, declaraţii emoţionante la prezentare

Prezentarea lui Kylian Mbappe la Real a transformat Madridul într-o zi de sărbătoare.

„Încă de când eram copil, am adormit de multe ori visând să ajung cândva la Real Madrid. Astăzi, visul mi s-a împlinit. Sunt un copil fericit! Acum, însă, am un nou vis. Să mă ridic la înălțimea istoriei acestui club, cel mai bun din lume”, a declarat Mbappe.

La prezentarea oficială a lui Kylian Mbappe au fost prezenți părinții fotbalistului, dar și nume importante din istoria Realului precum Raul Gonzalez sau Zinedine Zidane.

Aflat în ultimele 6 luni de contract cu PSG, Mbappe s-a înțeles cu Real Madrid și ar fi semnat o înțelegere încă de la finalul lunii februarie, anunță spaniolii. În toată această perioadă, șeicii au venit cu oferte peste oferte pentru fotbalist, însă acesta a fost imposibil de întors din drum.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare